Ursii ataca iar in Bucegi

Ciobanii de la o stana din muntii Bucegi au fost atacati de patru ursi furiosi.

Acestia au devenit un adevarat pericol in zona, dupa atacurile lor repetate atat asupra localnicilor, cat si asupra turistilor. Ciobanii de la o stana din muntii Bucegi au fost atacati de patru ursi. Desi oamenii au sarit cu batele pentru a-i alunga, ursii au reusit totusi sa sfasie cel putin 20 de oi. Un cioban in varsta de 19 ani a ajuns in stare de soc, fiind transportat la spital de salvamontistii din Busteni.

Ursii, un adevarat pericol

„L-am vazut pe baiat ca venea la vale si mi-am dat dat seama ca s-a intamplat ceva rau. Tremura si nu a fost in stare sa-mi spuna nimic. Mi-a aratat doar ca un urs s-a ridicat in doua labe spre el si ca ceilalti au atacat oile. Am plecat imediat spre stana, dar nu am avut curaj sa ma apropii de animalele moarte. Ursii inca mai erau acolo. Restul oilor erau raspandite prin padure”, spune Marin Coman, unul dintre ciobani.

„Ursii din Bucegi au devenit un adevarat pericol. Au mai atacat turisti, iar acum au atacat stana. Nu stim exact cate animale sunt ucise si ce pagube avem la stana. Cert este ca oile care au scapat sunt imprastiate pe tot muntele”, povesteste Gheorghe Schiopu, proprietarul stanii.

Precedente in zona

Aflati in zona, salvamontistii din Busteni au plecat imediat la fata locului. „Eram la o actiune de reparare a traseelor montane cand am gasit un tanar cioban in stare de soc. Tremura si nu era in stare sa vorbeasca. Am hotarat sa-l transportam imediat la spital”, a spus Gheorghe Haiduc, seful Salvamont Busteni.

Turistii sunt sfatuiti sa nu-si amplaseze corturile langa zonele frecventate de ursi si sa evite drumetiile pe timp de noapte, mai ales ca atacul de vineri nu este un caz singular.

Acum doua luni, o turista din SUA a fost omorata de un urs pe platoul Bucegi, dupa ce aceasta a incercat sa fotografieze de aproape animalul. In urma cu o saptamana, o tanara din Bucuresti a fost ranita de o ursoaica si a ajuns la spital, fiind atacata in propriul cort, in timp ce dormea.