DISPUTĂ. Preşedintele Consiliului de Supraveghere al Fondului Proprietatea (FP), Mircea Ursache, spune că a cerut renegocierea comisionului pentru administratorul FP, Franklin Templeton, după ce anunţase că va solicita guvernului să nu dea mandat pentru încheierea contractului.
„Cred că se mai poate discuta pe preţ, orice om înţelept acceptă o renegociere. Preţul, zău, e mare”, a declarat Ursache.
Inițial, el a susținut că va solicita guvernului să nu dea mandat pentru încheierea contractului cu noul administrator al FP, întrucât suma cerută de companie, de 19,6 milioane euro/an, este prea mare comparativ cu actualele cheltuieli de administrare, care ajung la 5,25 milioane lei (circa 1,5 milioane euro).
Compania americană Franklin Templeton Investments a câştigat licitaţia pentru administrarea FP.