Măgura Uroiului este un fenomen geologic aparte, încărcat cu simbolistică, înconjurat de legende şi declarat monument al naturii atât din punct de vedere geologic, cât şi biologic.
Un deal în formă de cuşmă dacică le confirmă hunedorenilor întorşi de la drum lung, cu maşina sau cu trenul, că au ajuns acasă. Chiar şi în nopţile senine, profilul unic al Măgurei Uroiului se vede bine. Imaginea echivalează cu un „bine ai revenit” spus de culmea care pare că răsare brusc din lunca plată a Mureşului. Pentru venetici, este un deal cu formă ciudată.
În realitate, este mult mai mult de-atât: rezervaţie geologică, arheologică, biologică, „rampă” de lansare pentru parapantişti şi... loc de depozitare a gunoiului menajer produs de câteva oraşe ale judeţului, dar şi de Timişoara.
O privelişte nimicitoare
De pe DN 7, încă dinainte să intri în Orăştie, spre Deva, poţi zări silueta Măgurei Uroiului, un deal care aduce mult cu o cuşmă de dac. E ciudat şi-n acelaşi timp spectaculos. Pe partea sa nordică are un versant lin. Pe celelalte laturi, panta e serios înclinată, pe o bună porţiune fiind, practic, un perete stâncos, înalt de peste 100 de metri.
Ca să ajungi lângă el trebuie să părăseşti „drumul mare” la Simeria şi să te-ndrepţi spre satul Uroi. De aici e de-ajuns o jumătate de oră să ajungi, cu pasul, sus, pe culme. Este locul din care poţi vedea aproape o jumătate de judeţ, cea situată la Sud de Mureş. Iar priveliştea este nimicitoare. La stânga, în zare, îţi apar munţii dacilor care coboară blând spre Orăştie. Oraşul se vede şi el.
Tot la stânga, Mureşul începe să şerpuiască de parc-ar fi la câmpie şi se tot unduieşte spre dreapta vreo 40 de kilometri, până după Deva. În faţă se înalţă Retezatul, iar în dreapta Poiana Ruscăi, munţii pădurenilor.
Unde se adună zgomotele
Pe vârful Măgurei Uroiului se adună jumătate din frumuseţile Hunedoarei, dar şi jumătate din zgomotele ei. Din toate părţile vin vuiete pe care le poţi însă descompune cu urechea. Şuieratul cauciucurilor înnebunite pe „drumul mare” (DN 7) se aude aproape la fel de tare ca a cela al maşinilor ce trec pe drumul judeţean de sub deal, nişte jucării minuscule, văzute de la 150 m deasupra, cât este diferenţa de nivel dintre vârf şi drum.
Zgomotul unui tren care trece pe podul peste Strei, pe Măgura Uroiului, este identic cu cel al unei furtuni de vară ce se adună undeva la orizont. Până şi râul Strei, ce se varsă în Mureş undeva lângă deal, tulburat de o bala stieră, îţi dă impresia că are contribuţia lui la hărmălaia ce se adună toată pe „cuşma” naturală.
Monument al naturii
Măgura Uroiului este declarată „monument al naturii” atât din punct de vedere geologic, cât şi biologic. Geologii spun că aici se găsesc concentrate, pe o arie relativ restrânsă, mai multe tipuri de minerale rare. Tot ei spun că dealul s-a format ca urmare a activităţilor vulcanice intense din zonă, în urmă cu milioane de ani.
Mozaicul de plante adunat pe Măgura Uroiului i-a făcut şi pe biologi să-l declare ca zonă protejată. Este vorba de sute de specii de plante concentrate pe 10 hectare, de la salcâmi galbeni până la trandafiri sălbatici. Fauna nu este atât de spectaculoasă. Totuşi, aceia care vor să viziteze zona trebuie să fie cu băgare de seamă mai ales vara, deoarece pe Măgura Uroiului trăiesc viperele cu corn, unele dintre cele mai periculoase reptile din România.
Arheologii au găsit aici urme de locuire umană încă din neolitic. Unii acreditează ideea că pe deal ar fi existat o cetate dacică. Nici teoria unui castru roman ridicat la Uroi nu este respinsă. Cert este că la forma actuală a dealului au contribuit din plin carierele de piatră, care au funcţionat aici începând de pe vremea romanilor şi până în urmă cu două veacuri.
În plus, pe vremuri, platoul de pe culmea dealului era locul perfect de întâlnire a tinerilor din satele Uroi, Rapolt şi Rapolţel. „Când eram mici ne adunam sus, pe Măgură, cel puţin de două ori pe an. Pe 10 mai şi pe 8 iunie, tot timpul aveam serbare câmpenească, sus, pe deal. Era tare fain”, povesteşte Graţiela Oană (82 de ani).
Groapă de gunoi în rezervaţie
În anii ’70, în locul numit „groapa lui Nălaţi”, situat la baza Măgurii Uroiului, s-a amenajat o groapă de gunoi, pentru resturile menajere din Simeria. După ce angajamentele de mediu luate în faţa UE au dus la închiderea mai multor gropi de gunoi, a crescut cantitatea de deşeuri aduse lângă Măgură, în rezervaţia geologică, biologică şi arheologică.
Tot aici sunt aduşi baloţi de gunoi de la Timişoara, după ce autorităţile în domeniu şi-au dat acordul în acest sens, pe motiv că şi groapa de la Măgura Uroi trebuie închisă în 2010, iar pentru asta trebuie umplută cât mai repede!