Urmărirea penală a lui Radu Mazăre, la mâna autorităților din Madagascar

Urmărirea penală a lui Radu Mazăre, la mâna autorităților din Madagascar

Tribunalul Constanța a admis cererea DNA privind sesizarea autorităților din Madagascar în vederea obținerii acordului acestora pentru începerea urmăririi penale a lui Radu Mazăre într-unul din cele patru noi dosare deschise în perioada în care fostul primar al Constanței era fugit din țară. Formalitățile se anunță greoaie, autoritățile române urmând să facă solicitări separate pentru fiecare dosar în parte.

Magistrații Tribunalului Constanța au admis, astăzi, cererea prin care DNA  solicită acordul autorităților din Madagascar pentru începerea urmăririi penale a lui Radu Mazăre într-un dosar în care acesta este cercetat pentru abuz în serviciu privind atribuirea ilegală a unor terenuri în perioada în care era primar. Cererea DNA  respectă astfel legea 302/2004, privind executarea articolului 74, alineat 4 din actul normativ în care “persoana predată ca efect al extrădării nu va fi nici urmărită, nici judecată, nici deținută în vederea executării unei pedepse, nici supusă oricărei alte restricții a libertății sale individuale, pentru orice fapt anterior predării, altul decât cel care a motivat extrădarea”.

 

Decizia Tribunalului Constanța va fi înaintată Ministerului Justiției, care, după ce va traduce solicitarea în limba franceză sau malgașă, urmează să ceară  acordul autorităților din Madagascar de începere a urmăririi penale a lui Radu Mazăre. Răspunsul depinde numai de autoritățile din Madagascar, putând veni în câteva săptămâni sau se poate întinde pe o durată mai mare de timp. Dacă acel stat oferă un răspuns negativ, urmărirea penală nu mai poate începe. Iar pentru judecarea fiecarei solicitări de începere a urmăririi penale din celelalte trei dosare deschise de DNA, Radu Mazăre va fi adus la Constanța.

Ne puteți urmări și pe Google News

 

Radu Mazăre a fost pus sub acuzare, în data de 3 iulie, în patru noi dosare în care este suspectat de abuz în serviciu. În primul dosar, DNA arată că “în luna mai 2007, inculpatul Radu Mazăre, în calitate de primar al municipiului Constanța, a aprobat vânzarea directă a unui teren de 4.000 metri pătrați în zona lacului Siutghiol. “Ulterior, inculpatul a perfectat contractul de vânzare-cumpărare a terenulu, deși prețul de 110.000 euro fără TVA (25,25 euro/mp) era vădit mai mic decât cel real (300.305 euro fără TVA)”. În alt dosar, Radu Mazăre ar fi obținut un folos necuvenit după ce “în perioada 2007-2009, a înstrăinat, la prețuri subevaluate (aproximativ 700.000 euro), opt terenuri în suprafață de 6.000 m.p. din domeniul privat al municipiului Constanța, situate toate în stațiunea Mamaia. În realitate, prețul acestor terenuri se ridica la aproximativ 2.200.000 euro”.

 

În al treilea dosar Mazăre este pus sub urmărire împreună cu actualul primar al Constanței, Decebal Făgădău și două foste angajate ale primăriei privind presupusa avizare ilegală a construirii în zona centrală a stațiunii Mamaia, a unui imobil de 6 etaje cu destinație cazare și alimentație publică. Imobilul a fost ridicat în baza unei autorizații de construire emise, în anul 2009, de primăria Constanța. Iar intr-o a patra cauză, DNA a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de 29 de funcționari din primăria Constanța, pentru săvârșirea unor infracțiuni de abuz în serviciu. În perioada octombrie 2008 - februarie 2012, funcționarii respectivi, cu încălcarea legii, au înstrăinat către mai multe persoane fizice și juridice, un număr de 32 de terenuri (în total 14.922 mp) la prețuri vădit mai mici decât cele reale.