Aseară, severinenii au trecut prin clipe de spaimă, când, pe străzile oraşului, poliţia a demarat o acţiune de urmărire ca în filme. Oamenii legii au tras cinci focuri de armă după un şofer vitezoman.
Tânărul aflat la volanul autoturismului era dat în urmărire generală pentru furt, iar când poliţia orașului Drobeta Turnu Severin i-a solicitat să tragă pe dreapta, acesta a refuzat să oprească la semnalul forţelor de ordine şi a accelerat pe lângă ei. Organele în funcţiune au tras cinci focuri de avertizare.
Şoferul nu avea permis, iar când poliţia l-a prins, a refuzat să sufle în alcooltest şi a fost dus la spital să dea probe de sânge.
Individul a fost dus şi la psihiatrie pentru un examen de specialitate. Cel mai probabil, poliţiştii vor pune în aplicare mandatul de arestare la care vor adăuga şi noile infracţiuni, transmit Ştirile TVR.