UNPR şi-a primit tainul la Camera Deputaţilor: un post de secretar general adjunct

UNPR şi-a primit tainul la Camera Deputaţilor: un post de secretar general adjunct

După ce au câştigat drepturi depline ca grup parlamentar, deputaţii afiliaţi UNPR au primit astăzi încă o felie din tortul puterii în Camera Deputaţilor. Profitând de faptul că PSD şi PNL nu au participat nici la şedinţele Biroului Permanente, nici la cele ale plenului, parlamentarii care susţin majoritatea guvernamentală au ales doi noi secretari generali adjuncţi în instituţie, unul dintre ei propus de UNPR. Celălalt aparţine UDMR. În replică, PSD a convocat pentru mâine o şedinţă a conducerii Camerei Deputaţilor.

Deputaţii puterii au întors astfel în favoarea lor boicotul opoziţiei de la Camera Deputaţilor. Primul pas pentru amputarea opoziţiei în administrarea Camerei a fost a fost făcut acum două zile în şedinţa Biroului Permanent, când pe ordinea de zi s-a aflat şi validarea candidaţilor pentru două posturi de secretar general adjunct. Iniţial au fost trei propuneri: Gaspar Istvan din partea UDMR, Marian Enache din partea UNPR şi Vladimir Mănăstireanu din partea PSD. Cum social-democraţii şi liberalii nu au participat la şedinţă, reprezentanţii puterii au dat voturile doar propriilor candidaţi. "Candidatul PSD a fost respins pentru că nu a fost nimeni să-l susţină", a explicat Sever Voinescu, secretarul Camerei. Demersul a fost dus la capăt, astăzi, în plen, când cei doi candidaţi ai UDMR şi UNPR au fost validaţi de votul deputaţilor. Tot în absenţa colegilor de la PSD şi PNL. PSD: Încă o ţeapă politică a puterii Deputaţii PSD au reacţionat după vot. "Actuala majoritate care sprijină Guvernul că a mai dat o ţeapă politică, numind ca secretari generali adjuncţi un reprezentant al unui partid care nu a obţinut niciun vot la alegerile parlamentare şi un reprezentant al unui partid care abia mai ajunge la 6% în sondaje", a acuzat Mircea Duşa, liderul deputaţilor PSD, care s-a arătat deranjat că secretarul general adjunct nominalizat de UDMR, Gaspar Istvan, a trecut în CV-ul depus limba română ca limbă străină cunoscută.  "Acest domn va fi înalt funcţionar public al statului român. M-am uitat în CV-ul lui şi declară, normal, limba maghiară ca limbă maternă, iar limba română o declară ca limbă străină cunoscută. Ori domnul este fraier şi a completat aiurea un CV, pentru că nu ştie, ori într-adevăr pentru el limba română, cea a statului al cărui înalt funcţionar a devenit, este o limbă străină, ceea ce este revoltător", a declarat Duşa. După această lovitură, opoziţia contraatacă. Deputaţii social-democraţii au convocat pentru mâine o şedinţă a Biroului Permanent "Trebuie să discutăm unele încălcări ale Regulamentului în Cameră", a afirmat Mircea Duşa, liderul deputaţilor PSD. Social-democraţii speră ca la şedinţa de mâine să se poată baza şi pe deputaţii liberali din conducerea Camerei.

Ne puteți urmări și pe Google News