Secretarul general al UNPR, Neculai Onţanu, preşedintele UNPR Bucureşti, a declarat, azi, într-o conferinţă de presă, că lansarea candidaţilor progresişti pentru alegerile locale din iunie va avea loc vineri, la Palatul Copiilor, de la ora 18,00 şi a precizat că el fi candidatul partidului pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 2.
El a subliniat că hotărârea sa de a candida din partea UNPR rămâne definitivă, infirmând în acest fel zvonurile potrivit cărora ar putea candida din partea altei formaţiuni politice.
Onţanu a spus că UNPR va avea şi un candidat la Primăria Capitalei.
Întrebat despre eventuale discuţii care ar fi avut loc între el şi lideri ai PSD, Onţanu a spus că ''toţi liderii partidelor, în tot spectrul politic, sunt oameni, dincolo de poziţiile lor politice în Parlamentul României sau în afara Parlamentului României''.
''Sunt oameni care se cunosc, care discută, sunt prieteni, aşa cum am şi eu foarte mulţi prieteni în PSD, pentru că nu am plecat din PSD. La un moment dat, Mircea Geoană a spus că nu mai are nevoie de mine şi împreună cu domnul ministru Oprea, cu domnul preşedinte Sârbu, cu domnul preşedinte Diaconescu, am creat un nou partid - UNPR'', a adăugat Onţanu.