Universitatea Craiova și-a prezentat echipamentul pentru sezonul 2015-2016

Bogdan Vătăjelu, Nicușor Bancu, Stephane Acka și Alex Mateiu, însoțiți de copii de la Centrul de juniori al Universității, purtând echipamentul alb-albastru cu numele jucătorilor trecut pe stape, au fost modele pentru colecția 2015-2016.

Directorul de imagine al Universității a arătat mândru tricoul cu numărul 8, pe care scria perfect și simplu: Gica. Managerul general al Universității Craiova, Felix Grigore, a spus: „Continuăm colaborarea cu sponsorul nostru Joma, iar tricourile alb-albaștrilor sunt un reper sentimental. Aveți în față și trecutul (Gică Craioveanu - nr.) și prezentul (Acka, Mateiu, Bancu, Vătăjelu), dar și viitorul (copii echipați în alb-albastru aveau pe spate numele jucătorilor din dreptul lor). „Miroase a cupe europene”, a exultat Gică Craioveanu după ce a sărutat tricoul Științei.

Tricoul pe care îl vor folosi echipierii Universității la meciurile de pe teren propriu este alb-albastru în dungi, iar principala noutate o constituie faptul că deasupra numărului de pe spate sunt trecute numele jucătorilor. În deplasare sunt trei modele: alb, albastru și negru.

sursa: csuc.ro

Începând de mâine, noul echipament al Universității Craiova se va găsi în magazinul oficial al clubului, dar și în shop-ul online.