Consiliul Uniunii Europene a adoptat, marți, o nouă lege, potrivit căreia anumite îngrășăminte vor fi strict interzise producătorilor.
Noul regulament, care îl înlocuiește pe cel din 2003, reglementează toate felurile de îngrășăminte, precum minerale, organice, amelioratori de sol sau substanțe care influențează creșterea.
Potrivit noului regulament al Consiliului UE, produsele fertilizante ale Uniunii Europene care poartă marcajul CE, vor fi obligate să îndeplinească anumite condiții pentru a putea beneficia de libera circulație pe piața internă.
Printre acestea este inclus și nivelul maxim obligatoriu al contaminanților, utilizarea categoriilor de materii componente definite și cerințele în materie de etichetare.
„Aceste noi norme vor garanta faptul că numai îngrășămintele care respectă cerințe și standarde de înaltă calitate și siguranță la nivelul UE pot fi vândute în mod liber pe teritoriul UE.
Contaminanții din produsele fertilizante fosfatice din UE, cum ar fi cadmiul, pot prezenta un risc pentru sănătatea umană, animală sau a plantelor, pentru siguranță sau pentru mediu și, din acest motiv, conținutul acestor contaminanți a fost limitat în conformitate cu noile norme.
Noile norme vor stimula producția și utilizarea îngrășămintelor fosfatice cu un conținut scăzut de cadmiu și a îngrășămintelor organice și vor oferi mai multe opțiuni fermierilor orientați către o agricultură mai ecologică”, a afirmat ministrul român al economiei, Niculae Bădălău.
Regulamentul urmează să fie semnat și publicat în Jurnalul Oficial al UE. Acesta va intra în vigoare după 20 de zile de la data publicării și va putea fi aplicat după trei ani de la intrarea în vigoare.