A fost regăsită anul trecut, la 100 de ani de când a fost văzută pentru ultima dată şi la 50 de ani după ce a fost declarată în mod oficial disparută.
Este considerată o floare unică în România: Planta Saussurea Porcii poartă numele celui care a descoperit-o, în urma cu mai mult de un secol, Florian Porcius. S-a născut în Rodna, într-o familie de ţărani săraci, el fiind unul dintre cei mai reputaţi biologi romani. A fost membru al Academiei Române şi este considerat unul dintre cei mai de seamă creatori ai terminologiei botanice româneşti. El a descoperit Saussurea în 1857.
Iată însă că planta este grav periclitată din cauza păşunatului. Specialiştii atrag atenţia că această „floare endemică pentru România, care se găseşte doar în Munţii Rodnei” şi într-o zona restrânsă din Munţii Paduroşi în Ucraina, ar putea dispărea din nou, de data aceasta definitiv, dacă nu se iau măsuri.
Aură legendară
Saussurea este o plantă extrem de rară şi este considerată de specialişti, dar şi de pasionaţii de botanică, Sfântul Graal al plantelor din România. Unii au căutat-o ani la rând, fără să reuşească să o găsească, motiv pentru care căutarea ei a căpatat o aură legendară. Planta nu are un aspect spectaculos, putând trece drept una banala pentru un necunoscător. Potrivit legii, dacă o specie nu este observată timp de o jumătate de secol în flora sau fauna unei ţări, ea este considerată disparută. Saussurea a fost în mod miraculos redescoperită la finalul verii trecute, de un botanist clujean care lucrează la Societatea Ornitologică Română.