Antrenorul care i-a calificat pe poloişti la JO după 16 ani nu-şi va prelungi contractul cu federaţia după terminarea competiţiei
Fără mustăciosul Istvan Kovacs (55 de ani), România n-ar fi avut la Londra reprezentare la nivel de echipe. Polo este singurul sport la care, în această perioadă, noţiunea de grup are sens, după ce naţionala feminină de handbal s-a prăbuşit în turneul preolimpic. Ungurul a făcut România mare la polo, calificând-o la competiţia supremă după 16 ani de "secetă". În pofida performanţei, el nu vrea să-şi lege viitorul de apele noastre tulburi, unde există un singur bazin decent în toată ţara. Despre Kovacs nu se poate spune că este pe jumătate român. Nu vorbeşte limba noastră (are un "secund" care ţine loc şi de translator) şi, mai important, nu gândeşte balcanic. Tricolorii au o concurenţă teribilă la JO. Din Grupa B fac parte, în afara României, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Ungaria, Muntenegru şi Serbia. EVZ: Elevii dumneavoastră spuneau că pătrunderea între primele opt formaţii ale lumii ar conta pentru ei cât o medalie de aur. Istvan Kovacs: S-a spus că este o minune faptul că ne-am calificat la Olimpiadă, dar noi nu suntem mulţumiţi doar cu asta. Nu mergem ca turişti la Londra. Cert este că am fi putut beneficia de o grupă mai uşoară. Ce a lipsit României de nu s-a calificat până la venirea dumneavostră? Nu ştiu ce a lipsit, dar ştiu ce am făcut eu. Am venit şi am alcătuit o altă echipă, cu jucători tineri. Am adus 7 sportivi tineri, iar şi cu cei în vârstă, care erau motivaţi, am reuşit să ne calificăm. Polo e singurul sport de echipă prezent la Olimpiadă pentru România... Acesta nu este un lucru bun pentru România. Noi ne bucurăm că mergem acolo, dar faptul că suntem singurul sport de echipă, nu mi se pare un lucru pozitiv. Rămâneţi la naţională noastră şi după Londra? În contractul meu este stipulat doar să calific echipa la Olimpiadă. Dacă mai rămân după? Nu. Contractul expiră, iar eu voi pleca. Nu veţi rămâne nici dacă reuşiţi un miracol la Londra? Nu. Ce v-a supărat aşa de tare? Nu m-a supărat nimeni, chiar m-am simţit foarte bine în România. N-am avut nici probleme de natură etnică, chiar nu am de ce să mă plâng. Doar că nu mai rămân! Nu vă întreb ce salariu încasaţi la naţionala României, fiindcă sigur nu-mi veţi spune. Vă întreb însă dacă sunteţi mai bine plătit în România decât aţi fi fost în Ungaria... Nu, nu sunt plătit mai bine în România. Dar nu pentru asta am venit aici, ci să ajung la Olimpiadă. Şi am reuşit asta, în condiţiile în care nu mulţi ne dădeau şanse. Aveţi şanse să preluaţi naţionala Ungariei? Este mai greu. Ungaria este campioană olimpică, iar antrenorul este la lot de 16 ani! Satisfacţia mea este că am câştigat tot la nivelul echipelor de club în Ungaria. "Nu m-a supărat nimeni, chiar m-am simţit foarte bine în România... Doar că nu mai rămân!" ISTVAN KOVACS, antrenor CITIŢI ŞI:
- Ungurul care a făcut România mare. La polo
- Superperformanţă: Naţionala României de polo s-a calificat la Jocurile Olimpice!