Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, după ce liderii formaţiunilor din coaliţie au semnat protocolul de susţinere a Tratatului de stabilitate în UE, că atunci când ajunge la Guvern îi va contacta pe liderii USL pentru a-i ruga să semneze şi ei documentul.
"Eu sper să fie semnat de preşedinţii tuturor partidelor parlamentare, asta înseamnă şi PSD, şi PNL şi PC. Chiar am de gând, în momentul în care am să ajung înapoi la Guvern, să îi contactez pe cei trei lideri şi să-i rog să facă acest lucru", a spus Ungureanu, conform mediafax.ro. El a precizat că nu va întârzia să treacă acest Tratat prin Guvern, pentru a-l trimite apoi spre Parlament. Liderii coaliţiei au semnat astăzi Protocolul privind ratificarea Tratatului privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii Economice şi Monetare, în absența Opoziției. CITIȚI ȘI:
- Ion Iliescu: "Dacă mergi la tăiere, măcar să știi de ce și cum"
- Liderii coaliției au semnat Protocolul de ratificare a Tratatului de guvernanță al UE
- Opoziția nu semnează protocolul propus de coaliție