România trebuia să fie parte a Spațiului Schengen, însă aderarea a fost împiedicată de „o serie de minciuni și declarații false”. Declarația îi aparține ministrului de Externe al Ungariei, Szíjjártó Peter. Oficialul de la Budapesta a precizat că dorește să solicite, Comisiei Europene, redeschiderea dosarului României de aderare la Schengen. În opinia lui Szíjjártó Peter, schimburile comerciale ar fi fost mult mai rapide, iar relațiile economice dintre cele două țări ar fi cunoscut o dezvoltare mult mai rapidă dacă România ar fi fost parte a Schengen.
Ministrul Comerţului Exterior şi al Afacerilor Externe din Ungaria, Szíjjártó Peter, a declarat că România ar fi trebuit deja să facă parte din Spaţiul Schengen. El a precizat că într-o astfel de situație, relaţiile economice dintre Ungaria şi România, inclusiv cele din zonele transfrontaliere, ar fi avut mai mult de câștigat. Oficialul maghiar a participat, la Oradea, la lansarea Programului de cooperare transfrontalieră Interereg VI A România-Ungaria.
„Credem că România ar fi trebuit deja să facă parte din Spaţiul Schengen, însă s-au vehiculat o serie de minciuni şi de declaraţii false care au împiedicat accesul României la Spaţiul Schengen. Nu cred că putem vorbi despre migraţie ilegală sau despre presiunea migraţiei ilegale când vine vorba despre România şi nu cred că acesta este un motiv ca România să nu intre în Spaţiul Schengen. Economia României, a Ungariei şi zonele transfrontaliere ar avea de profitat de pe urma intrării României în Spaţiul Schengen”, a declarat ministrul Szíjjártó Peter.
Oficialul de la Budapesta a mai spus că dorește să solicite Comisiei Europene să redeschidă dosarul României pentru aderarea la Schengen cât mai repede.
„De aceea aş dori să solicit Comisiei Europene să redeschidă dosarul României pentru aderarea la Spaţiul Schengen cât de repede posibil. Sperăm că cele două ţări care şi-au exprimat dreptul de veto îşi vor schimba poziţia. Şi sperăm să putem profita de relaţiile bilaterale şi de această cooperare cât mai mult posibil. Noi vom sprijini România cu toate demersurile pentru a adera la Spaţiul Schengen”, a mai spus ministrul Szíjjártó Peter.
Cooperarea celor două state joacă un rol important
Potrivit demnitarului maghiar, cooperarea dintre România şi Ungaria este are un rol strategic, un rol important avându-l şi programele de tip Interreg, implementate în cicluri de şapte ani.
„Cred că acest program de cooperare Interreg între România şi Ungaria este extrem de important. Cooperarea dintre cele două naţiuni permite să fie mai bine conectate, să aibă relaţii mai strânse şi să trăiască mai bine împreună, în vecinătate. Graniţa este un element care uneşte, care creează o legătură culturală şi economică între cele două naţiuni. Acest program va da un nou impuls cooperării economice dintre ţările noastre, fiind o poveste de succes. Însă evenimentul care va duce la încununarea acestor succese va fi intrarea României în Spaţiul Schengen”, a mai spus ministrul ungar.
Programul Interereg VI A România - Ungaria (cooperare transfrontalieră) se va derula în perioada 2021 – 2027. Este al treilea program de cooperare de acest fel, derulat după aderarea României la Uniunea Europeană. Acesta beneficiază de un buget total de 176 milioane de euro, din care 140 de milioane de euro sunt fonduri europene, iar restul reprezintă contribuţii ale celor două state.