Ungaria pune taxă suplimentară pe companiile telecom, energetice şi din retail

Parlamentul Ungariei a aprobat în urmă cu două zile introducerea unei taxe suplimentare companiilor din sectorul telecomunicaţiilor, energie şi comerţ. Acest bir vine după ce acelaşi stat a impus şi o taxă suplimentară sectorului bancar, pentru a creşte veniturile la bugetul de stat.

Taxa, care se calculează în funcţie de veniturile anuale ale companiei, va aduce la buget 582 milioane de euro în următorii trei ani. Conform legii, companiile din retail vor fi taxate cu 2,5% din veniturile anuale, iar operatorii de telefonie mobilă şi fixă cu 6,5%. Companiile energetice vor achita la stat 1,05% din veniturile anuale, relatează AFP.

"Acum a fost rândul altor sectoare ale economiei", a declarat premierul ungar Viktor Orban înaintea votului din Parlament, precizând ca populaţia a suportat deja greul crizei economice.

Guvernul maghiar are nevoie de bani pentru a menţine deficitul bugetar sub 3,8% din PIB în acest an, in conformitate cu termenii acordului stand-by cu FMI şi UE, în valoare de 20 miliarde de euro.

Taxa asupra sectorului bancar a fost introdusă în vara acestui an, Ungaria fiind prima ţară din UE care a luat o astfel de decizie. Şi la nivel european au existat mai multe discuţii pe această temă, însă până în prezent nu a fost luată nicio decizie. Săptămâna trecută, experţii Comisiei Europene au precizat că o astfel de taxă impusă băncilor va aduce la bugetele celor 27 de state membre circa 25 miliarde de euro anual.

Şi în România au existat unele discuţii pentru introducerea unei astfel de taxe.

Taxarea suplimentară a companiilor din celelalte domenii, măsură adoptată de parlamentul ungar, este una din propunerile considerate de omul de afaceri Elan Schwartzenberg ca fiind benefică pentru relansarea economiei româneşti.

Într-un interviu acordat luni EVZ, omul de afaceri a spus că economia românească are nevoie de un pachet de măsuri pentru relansare. Una dintre ele se referă la o impozitare crescută a băncilor, a sistemului de telefonie şi a marilor retaileri. "Băncile la noi au profituri ucigaşe şi nici nu respectă pachetul de legi", a spus el într-un interviu acordat EVZ.