Fitch este a treia agenție de evaluare financiară care a coborât ratingul Ungariei la categoria ”junk”, adică nerecomandată pentru investiții.
Ratingul Ungariei a fost coborât de la "BBB-", ultima treaptă în categoria recomandată pentru investiţii, la "BB+", în categoria "junk". Standard&Poor's şi Moody's au luat deja decizii similare.
"Retrogradarea Ungariei reflectă deteriorarea în continuare a situaţiei fiscale a ţării, a climatului pentru refinanţare externă şi a perspectivelor de creştere economică, datorate parţial politicilor economice neortodoxe ale Ungariei, care subminează încrederea investitorilor şi complică încheierea unui nou acord cu FMI şi UE", a afirmat Matteo Napolitano, director la divizia Fitch pentru ratinguri suverane, într-un comunicat remis de agenția de evaluare.
Maghiarii se așteptau la o astfel de decizie. Liderul grupului parlamentar al Fidesz, partidul de guvernământ, János Lázár, a declarat că nu este nicio surpriză retrogradarea Ungariei de către Fitch.
Unii analişti se așteptau chiar la o retrogradare cu două trepte, potrivit cotidianului ungar Portfolio. De altfel, probabilitatea de o retrogradare în următorii doi ani este de 50% potrivit Fitch.
CITIȚI ȘI:
- Cele opt avantaje ale economiei României în faţa Ungariei
- România bate Ungaria la testul supravieţuirii
- Românii au acum motive să fie fericiţi că nu sunt unguri