Ungaria ar vrea „mercurial” la carburanți, după ce o altă măsură comunistă similară a Cabinetului Orban s-a soldat cu un eșec de proporții. Ministrul Economiei, Márton Nagy, i-a convocat pe reprezentanții sectorului petrolier din cauza creșterii brutale a prețurilor la carburanţi.
Guvernul din Ungaria, nemulțumit de inflația pe care a produs-o
Reprezentanţii companiei MOL şi ai Asociaţiei Ungare pentru Uleiuri Minerale (MÁSZ) trebuie să se prezinte la Cabinetul ministrului în a doua parte a săptămânii. Ministrul a vorbit şi despre întâlnirea de săptămâna trecută cu guvernatorul Băncii Centrale, György Matolcsy, spunând că "trecutul este trecut, l-am îngropat".
„Am avut o înţelegere cu Asociaţia Ungară pentru Uleiuri Minerale. Acum observăm o deviere, motiv pentru care i-am convocat pe reprezentanţii MOL şi MÁSZ pentru a doua parte a săptămânii", a declarat ministrul economiei naţionale, Márton Nagy, la o conferinţă de presă organizată pe marginea unui alt subiect, în urma creşterii drastice în ultimele săptămâni a preţurilor carburanţilor la staţiile de alimentare din ţară.
PIB din Ungaria nu crește cum și-ar dori politicienii
Ministrul de resort a menţionat că despre întâlnirea de săptămâna trecută cu guvernatorul băncii va fi dată publicităţii o informare, dar se observă că în ultima perioadă prețurile carburanţilor din Ungaria au alunecat faţă de prețurile corespunzătoare intervalului mediu regional inclus în acord.
Sunt un mare susținător ca cetățenii să fie informați despre toate acestea, a declarat ministrul, care s-a referit şi la perspectivele economice din acest an.
Potrivit ministrului, creşterea din acest an ar putea fi de 2,5%, despre care a vorbit, de atfel, şi premierul Viktor Orbán, la vizita sa efectuată săptămâna trecută, în Bosnia.
Potrivit ministrului, cauza expansiunii mai lente decât se aștepta a PIB-ului este în mare parte slăbirea economiei germane și a piețelor ungare de export.
A fost o conversație bună cu Matolcsy
Răspunzând la o întrebare, Márton Nagy s-a referit şi la discuţiile avute săptămâna trecută cu preşedintele Băncii Naţionale a Ungariei, György Matolcsy, în cadrul cărora - conform fotografiilor şi comunicatelor - relaţia dintre cei doi s-a reglementat după seria mesajelor trimise reciproc în ultimele săptămâni.
"A fost o conversaţie bună, îi mulţumesc preşedintelui pentru această întâlnire", a spus Márton Nagy, care anterior a lucrat lângă Matolcsy ca vicepreşedinte al băncii centrale. Márton Nagy a subliniat că şefii celor două instituţii nu pot fi supăraţi unul pe celălalt, şi așa cum a spus el, "trecutul este trecut, l-am îngropat".
La discuţii cei doi oficiali s-au concentrat asupra modului în care creșterea economică de 4% poate fi menţinută într-un ritm sustenabil, precum şi asupra îmbunătățirii competitivității economiei ungare.
Familiile cheltuiesc pentru hoteluri și restaurante
Răspunzând la o întrebare adresată de ziarul economic "Világgazdaság", dacă Guvernul are în vedere extinderea plafonării obligatorie a prețurilor alimentelor de bază şi la produsele nealimentare, după ce volumul din acest segment a scăzut pe baza datelor despre vânzările cu amănuntul din februarie, ministrul a răspuns că va aștepta creșterile salariale preconizate în lunile martie, aprilie, dar în opinia sa, nu va exista nicio problemă cu revenirea consumului, acest lucru se vede și în cifrele din turism.
După cum a spus Márton Nagy, este clar că familiile cheltuiesc pentru hoteluri și restaurante.
Guvernul va duce disputa cu SPAR în instanță
"Vor fi luate măsuri legale, se va întâmpla acest lucru", a precizat Márton Nagy după ce retailer-ul de produse alimentare SPAR a depus o plângere la Comisia Europeană împotriva Guvernului ungar din cauza taxei cu amănuntul.
Conform informaţiilor "Világgazdaság", ca răspuns, Guvernul se pregăteşte pentru un proces. Ministrul economiei naţionale a amintit că taxa cu amănuntul a fost adoptat de UE şi deocamdată doar investighează dacă va declanşa o investigaţie. "Aceasta nu este fără precedent, însă procedurile anterioare s-au terminat prin a da dreptate Guvernului de către UE", a amintit ministrul ungar.
Trebuie examinate chestiunile juridice și economice", a declarat Márton Nagy despre înființarea companiei ruse de retail Mere în Ungaria, despre care şi el a aflat doar din presă.
Statul vinde proprietățile
"Vom accelera vânzarea proprietăților inutile pentru statul ungar, le vom dispersa", a declarat Márton Nagy, care a vorbit despre starea proprietății de stat la o conferință de presă susţinută alături de Zsuzsa Lakner, director general al Companiei Naţionale pentru Managementul Activelor din Ungaria (MNV Zrt.).
Potrivit ministrului, acest inventar național poate oferi acum o imagine completă a bunurilor administrate și deținute de stat. În prezent, valoarea activelor statului este de 25 la sută din PIB şi s-a dublat nominal din 2010, crescând de la 11.650 miliarde de forinţi la acea vreme la 21.860 miliarde de forinţi.
O asemenea avere publică presupune și responsabilitate, motiv pentru care consideră că sectorul privat o poate folosi mai bine. Transferăm în mod constant proprietățile imobiliare către sectorul privat, a spus ministrul economiei naţionale, care a menţionat: MNV Zrt. a planificat venituri de 22,7 miliarde de forinţi, însă la final au intrat 31,8 miliarde de forinţi, 18,1 miliarde de forinţi provenind doar din vânzarea de imobile.
Câți bani ar utea obține guvernul din Ungaria
Anul acesta, se așteaptă venituri de 39 de miliarde de forinţi, 32,7 miliarde de forinţi numai din vânzările imobiliare. De altfel, recordul a fost în 2021, când au fost realizate venituri de 66,6 miliarde de forinţi, care au rezultat dintr-o mulțime de factori unici, precum vânzarea sediului MÁV sau a unor proprietăți de la Lacul Balaton.
În același timp, statul nu mai deține imobile de asemenea valoare. În acest an vom merge şi "mai jos" şi vom revizui nu numai imobilele aflate în mâinile ministerelor, ci a unor instituţii ale acestora, şi vom începe vânzarea acestor propietăţi, a explicat Márton Nagy, care a subliniat: şi anul 2025 va fi despre eficientizarea portofoliului imobiliar al sistemului instituțional de stat.
Ungaria are un total de 256.000 de active
Directorul general al MNV Zrt., Zsuzsa Lakner, a declarat că vânzarea acestor proprietăți are un efect de reducere a costurilor, deoarece ministerele nu trebuie să se ocupe de întreținerea acestora.
Conform prezentării sale, există 21.000 de proprietăți și 256.000 de active în gestionarea activelor. Aceasta include nu numai clădirile de birouri, ci și, de exemplu, zonele de gospodărirea apelor.
Referitor la creșterea activelor statului, a spus că acestea sprijină îndeplinirea sarcinilor statului, sunt folosite pentru amplasarea organismelor bugetare și sunt achiziții strategice de proprietăți în baza deciziei Guvernului, potrivit Vilaggazdagsag.
(Traducerea: Rozália Gănciulescu, RADOR RADIO ROMÂNIA)