Conform unui clasament alcătuit de publicaţia "Monocle", Copenhaga este oraşul care întruneşte toate calităţile unei vieţi aproape de vis.
Un "paradis al nordului", care a ajuns în topurile lumii depăşind uneori standardele modernismului, eleganţei şi stilului.
Deşi este unul dintre cele mai scumpe oraşe ale lumii, alaturi de Londra şi Oslo, este şi cea mai verde capitală a mapamondului, cea mai vizitată zonă, şi găzduieşte cea mai veche monarhie a lumii.
Specialiştii spun că este normal să se trăiască aici cel mai bine, din moment ce Danemarca ocupă locul funtaş în topul ţărilor cu cei mai fericiţi locuitori din lume ("World happiness report") realizat de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), conform Daily Mail.
Clasamentul întocmit de ONU s-a bazat pe rezultatele mai multor studii realizate între 2005 şi 2011.
Conform specialiştilor, cu toate că Danemarca e una dintre cele mai scumpe ţări ale Europei, şi deşi Copenhaga este considerată o Capitală- metropolă cu o mare aglomerare urbană, amabilitatea oamenilor, neostentativitatea şi modestia lor, atmosfera pitorească, clădirile "prietenoase" în loc de zgârie nori, lipsa capitalismului agresiv plus multe altele au dus la concluzia că aici se trăieşte cel mai bine.
Civilizaţia oferă confortul psihic
În oraşul la fel de costisitor precum întreaga Danemarcă, şi al cărui nume în traducere din daneză înseamnă "Portul comercianţilor" (consfinţind astfel legătura dintre Copenhaga şi Marea Baltică), zonele pietonale sunt organizate pe arii extinse.
Totul organizat, fără îmbulzeală, aceiaşi specialişti subliniind că "motivaţia principală a faptului că aici se trăieşte cel mai bine este că civilizaţia oferă confortul psihic!".
Bărcile şi numeroase vaporaşe alunecă pe canale într-o lume colorată, dar extrem de civilizată, în care pentru fumat în locuri publice, incluzând hotelurile, amenda este de aproximativ 1.500 de coroane daneze (200 de euro).