Unde se află Bucureștiul lui Nicușor Dan în topul orașelor cu cele mai scumpe costuri privind poluarea

Unde se află Bucureștiul lui Nicușor Dan în topul orașelor cu cele mai scumpe costuri privind poluarea . În ciuda imaginii pe care Nicușor Dan și-a făcut-o, de protector al mediului, acesta demonstrează, încă o dată, faptul că grija pentru calitate vieții bucureștenilor nu este o prioritate a mandatului său.

 Bucureștiul lui Nicușor Dan pe locul 1 în topul orașelor cu cele mai scumpe costuri privind poluarea - 3.000 de euro pe cap de locuitor

Actualul edil a reușit contraperformanța de a plasa Bucureștiul în capul listei orașelor cu cele mai scumpe costuri privind poluarea, cu un total anual de peste 6 miliarde de euro. În plus, Capitala este pe locul 2 în Europa în topul celor mai poluate orașe.

Deși în topul celor mai poluate orașe din Europa ne aflăm pe locul 2, după Atena, avem cele mai ridicate costuri sociale pe cap de locuitor asociate poluării care ne plasează pe locul întâi. Potrivit raportului „Health costs of air pollution in European cities“, peste 3 mii de euro pe cap de locuitor ne costă poluarea din București, adică aproximativ 6,35 miliarde de euro la nivelul Capitalei. Suma reprezintă costuri de sănătate, concedii medicale, medicamentaţie sau spitalizări.

  • București – 3.004 eur/cap de locuitor
  • Milano (Italia) – 2.843 eur/cap de locuitor
  • Padova (Italia) 2.455 eur/cap de locuitor
  • Varșovia (Polonia) - 2.433 eur/cap de locuitor
  • Bratislava (Slovacia) – 2.168 eur/cap de locuitor
  • Veneția (Italia) – 2.106 eur/cap de locuitor
  • Brescia (Italia) – 2.106 eur/cap de locuitor
  • Sofia (Bulgaria) – 2.084 eur/cap de locuitor
  • Torino (Italia) - 2.076 eur/cap de locuitor
  • Munchen (Germania) – 1.984 eur/cap de locuitor

Și Institutul Național de Sănătate Publică a prezentat o statistică îngrijorătoare. Conform acesteia, dacă administrația bucureșteană condusă de Nicușor Dan și-ar îndeplini doar țintele deja asumate pentru combaterea poluării în Capitală, speranța de viață a cetățenilor ar crește cu 4 ani.

 

Statistică îngrijorătoare. 29.000 de români mor anual din cauza poluării

Într-o  intervenție la Aleph News, activistul de mediu Alex Găvan prezintă cifre îngrijorătoare și spune că a propus administrației de la București, dar și candidaților, soluții pentru combaterea poluării. La nivelul țării, fenomenul deceselor din cauza poluării a înregistrat o creștere îngrijorătoare, înregistrând anul trecut peste 29.000 de decese.

„În loc să plătim costurile pentru a vindeca, am putea să le plătim pentru a preveni. Suntem pe locul doi ca cea mai poluată capitală după Atena. În România mor anual 29.000 de români din cauza poluării. Platforma noastră a venit cu zece priorități pentru mediu și oraș, pe care le punem la dispoziție candidaților. Sunt bine definite, dezvoltate și vin cu soluții”, a declarat Alex Găvan.

 

 Bucureștiul lui Nicușor Dan riscă procedura de infringement din cauza poluării

Termoficarea și traficul sunt principalele surse de poluare ale Capitalei. Cifrele ne arată ca poluarea rezultată în urma traficului reprezintă 58% din deprecierea calității aerului, iar problema încălzirii rezidențiale are și ea un aport de 27%.

Mai mult decât atât, Comisia Europeană a impus Bucureștiului elaborarea și adoptarea Planului Integrat de Calitate a Aerului până la cel târziu 30 octombrie 2024.

Capitala condusă de Nicușor Dan este singurul oraș care încă nu are implementate măsurile impuse în urma condamnării Curții Europene de Justiție, din anul 2020, și riscă penalizări și chiar măsuri de infringement.