În fiecare an, numărul pârtiilor creşte, spre bucuria schiorilor. Aceștia, pentru diversitate, alegeau în anii trecuţi destinaţii europene, precum Austria sau Italia.
Oferta românească cuprinde mai bine de 150 de pârtii în aproximativ 25 de staţiuni. Şi patinoarele sunt mai multe şi mai moderne în toată ţara. Preţurile, însă, au crescut faţă de anul trecut, în medie, potrivit revistei CAPITAL.
În staţiunile montane s-au deschis, până acum, pârtiile din Arieşeni, Arena Platoş, Cavnic, Harghita Mădăraş, Rânca, Sinaia, Straja, Sureanu, Topliţa.
În staţiunea Arieseni din judeţul Alba, preţurile pentru o urcare cu teleschiul, în funcţie de pârtia aleasă, pornesc de la 2 lei şi ajung la 4 lei pentru copii, iar pentru adulţi sunt cuprinse între 3 şi 7 lei.