Unde pot fi amplasate centrale nuclearelectrice în România

Statul român a plătit câteva sute de mii de euro pentru un studiu privind construirea unor noi reactoare nucleare pe teritoriul României.

Studiul este ţinut secret de către autorităţi. Dar, Ministrul Economiei a fost obligat să facă publice locaţiile după ce ONG-ul Greenpeace a câştigat un proces intentat instituţiei.

Astfel, potrivit actului în România ar fi 102 localităţi unde ar putea fi construite noi reactoare nucleare. Numai că, potrivit Greenpeace (vezi comunicat), locuitorii acestor localităţi nu au fost consultaţi şi spun că nu doresc construirea unei centrale nucleare în vecinătate.

Cele mai multe amplasamente propuse sunt din jumătatea de nord a ţării. În jumătatea de sud a ţării, amplasamentele propuse sunt: Bahna, Orşova, Drobeta Turnu Severin, Tulcea, Murighiol, Măcin, Turcoaia, Babadag, Dăeni, Hârşova şi Pecineaga. Deşi autorităţile se feresc să divulge amplasamentul și să spună dacă se va mai construi o nouă centrală nuclearelectrică în România, primarul Petru Satmari declarat, în martie 2010, că noua centrală va fi ridicată în comuna Ileandadin, județul Sălaj. Vezi aici lista localităţiilor şi ordinul de desecretizare a amplasamentelor.

Unde credeţi că ar trebui amplasată noua centrală nucleară pe care Guvernul intenţionează să o construiască?