Unde plătești vinieta Oxigen. Toate detaliile despre cea mai nouă taxă

Vinieta Oxigen a intrat în vigoare de la 1 ianuarie, dar Primăria Capitalei va aplica amenzi abia din luna martie celor prinși că circulă cu mașina în București fără să plătească sau în zona în care nu au voie.

Până atunci, cine dorește să cumpere vinieta o poate face, cine nu, nu. Nici sistemul care monitorizează mașinile care tranzitează orașul nu este gata.

Reamintim că teoretic, de la 1 ianuarie, mașinile sub Euro 3 nu mai au voie în centrul Capitalei, iar cele sub Euro 4 pot circula în oraș doar dacă plătesc vinieta Oxigen.

Restricția se aplică de luni până vineri în intervalul 07:00-22:00, cu excepția sărbătorilor legale. Până acum au fost achiziționate 104 viniete, potrivit primarului general.

„Vinieta Oxigen a intrat în vigoare la 1 ianuarie, dar folosim prima perioadă de aplicare pentru acomodare și conștientizare. Posibile amenzi se vor da începând din martie. Voi organiza spre sfârșitul săptămânii o conferință de presă și voi da toate detaliile. Cetățenii au început deja să achiziționeze viniete Oxigen", a explicat Gabriela Firea.

Cine plătește vinieta, cât costă, ce mașini nu mai au voie în centru

Consiliul General al Municipiului București a aprobat pe 24 octombrie, la propunerea primarului Gabriela Firea, introducerea vinietei Oxigen începând cu 1 ianuarie 2020 pentru mașinile sub Euro 4 care circulă în București, iar mașinile sub Euro 3 nu vor mai avea acces în centrul orașului chiar dacă plătesc vinieta. Pentru mașinile sub Euro 3 vinieta va fi de 15 lei pe zi, iar pentru cele Euro 3 și 4 - 5 lei pe zi.

Autoturismele Euro 4 vor plăti vinieta din 2021. Mașinile noneuro, Euro 1 și Euro 2 nu vor mai avea voie deloc în București din 2022, iar pentru cele Euro 3 restricția este valabilă din 2024.

Șoferii care nu au vinieta corespunzătoare vor fi sancționați cu amenzi de la 1.500 la 2.000 de lei. Aplicarea sancțiunilor va fi făcută atât de polițiști și polițiști locali, cât și de "împuterniciți ai primarului general".

"Încasarea tarifelor pentru achiziționarea vinietelor tip Oxigen se face de către structurile de specialitate ale Municipiului Bucureşti, cu atribuții în administrarea drumurilor publice și managementul traficului, direct sau prin distribuitori. Sumele provenite din încasarea vinietei tip Oxigen se fac venit la bugetul Municipiului Bucure şti şi vor fi folosite cu prioritate pentru lucrări, investiții şi proiecte din domeniul protectiei mediului şi al mobilității urbane, care contribuie direct sau indirect la îmbun ătățirea condiților de transport și a calit ä ții aerului", se arata în proiectul de hotărâre.

Următoarele categorii de autovehicule sunt exceptate:

cele electrice și hibrid

scuterele și motocicletele

cele special adaptate pentru persoanele cu dizabilități

cele destinate transmisiunilor radio și tv

autovehiculele aparținând poliției, pompierilor, jandarmeriei, poliției de frontieră, Agenției Naționale de Administrare Fiscală, serviciului de ambulanță sau medicină legală, protecției civile, Ministerului Apararii Naționale, unitatilor speciale ale Serviciului Român de Informați și ale Serviciului de Protectie și Pază, Servicului de Telecomunicatii Speciale, Servicului de Informatii Externe, Administrației Naționale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiției, precum şi autovehiculele de serviciu ale procurorilor din Ministerul Public,

servicile publice comunitare pentru situații de urgență

Societatea Națională de Cruce Roşie din România

servicile de ambulanță

Societatea Transport Bucuresti STB

cele utilizate la intervențiile la căile de comunicație și rețelele edilitare

cele istorice, conform datelor înscrise în certificatul de înmatriculare sau în cartea de identitate a vehiculului

cele preväzute ca fiind exceptate prin acordurile și tratatele internaționale la care România este parte.

Cum este definit centrul orașului

Se defineşte Zona de Acțiune pentru Calitatea Aerului (ZACA) în perimetrul delimitat de: P-ța Victoriei - bd. Iancu de Hunedoara - şos. Ştefan cel Mare str. Polonă - str. Mihai Eminescu - str. Traian bd. Nerva Traian - bd. Gheorghe Şincai - str. Lânăriei - Calea Şerban Vodă-bd. Märäşeşti - str. Mitropolit Nifon- bd. Libertății - Calea 13 Septembrie şos.Pandurilor șos.Cotroceni -spl. Independentei - str. Știrbei Vodă - str. Berzei str. Buzeşti -P-ta Victoriei.

De unde se poate cumpăra vinieta Oxigen

Primăria Capitalei a anunțat pe pagina Oxigen pentru București că vinieta poate fi cumpărată doar online intrând pe site-ul Administrației Străzilor http://www.aspmb.ro/ sau https://www.roviniete.ro/ro/oxigen .

"Taxa auto din București pentru mașinile poluante (vinieta Oxigen) a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2020, dar șoferii care circulă prin București, fie și ocazional, trebuie să știe că sancțiunile pentru neachiziționarea ei se aplică abia din martie 2020. Vinieta Oxigen poate fi achiziționată momentan doar online intrând pe site-ul Administrației Străzilor http://www.aspmb.ro/ sau https://www.roviniete.ro/ro/oxigen. Autoturismele cu normă de poluare sub Euro 4 vor plăti vinieta OXIGEN, iar mașinile cu motoare sub Euro 3 nu vor mai avea acces în centrul orașului! Autoturismele Euro 4 vor plăti vinieta din 2021. Autoturismele cu norma de poluare non-Euro, Euro 1 și Euro 2 vor fi interzise complet în centrul Capitalei în același interval orar, și vor avea acces pe restul arterelor doar cu achiziția vinietei. Singurele mașini care nu vor fi afectate de restricții sunt cele electrice, hibride, Euro 5 și Euro 6. Măsurile se aplică de luni până vineri, între orele 07.00 și 22.00, cu excepția sărbătorilor legale. În afara programului se poate circula gratuit, prin toate zonele Bucureștiului, indiferent de norma de poluare", se arată pe pagina de Facebook Oxigen pentru București, dedicată proiectului.

Cum monitorizează Primăria Capitalei cine intră în centru și cine nu are vinietă

Primăria Capitalei îi va verifica pe cei care intră în zona centrală și pe cei care nu plătesc vinieta cu ajutorul camerelor de supraveghere, un sistem asemănător celui din Londra. O parte din camere au fost deja montate precum și indicatoarele care arată zona centrală, unde nu au voie mașinile sub Euro 3.

 

Mihai Teodorescu, șeful direcției Transporturi din Primăria Capitalei, a prezentat cum funcționează sistemul.

"Sistemul este la Administrația Străzilor, deja avem montate camere în câteva intersecții din Capitală. Sistemul are trei rețele neuronale, prima depistează tipul autovehiculului, a doua numărul de pe plăcuțele de înmatriculare, si în baza de date, prin OCR-izare, se scrie fiecare număr de înmatriculare depistat pe camere. Acest sistem transmite unui centralizator dacă are vinieta plătită, dacă are normă de poluare sub normele impuse și decide mai departe emiterea proceselor de sancțiune, trimiterea lor și urmărirea plății. Putem avea și contestații, noi avem și filmulețele cu probele. Nu avem abateri", a explicat acesta.