Conturile de economii şi fondurile monetare au acelaşi scop, dar şi câteva diferenţe importante. Pe care dintre cele două le alegem?
Clasicul cont curent de la bancă este un instrument comod pentru a face încasări sau plăţi, însă, de ceva vreme, nu mai este suficient pentru cei care au de păstrat bani mai mulţi pentru o perioadă nedeterminată de timp.
Ce au de făcut aceştia? Există două soluţii pe care le recomandăm. Prima dintre ele, inventată chiar de bănci, e contul de economii. Dobânzile sunt mai mici decât cele ale depozitelor la termen, însă banii pot fi retraşi oricând, fără să pierdeţi ceva din dobândă.
La conturile în lei, dobânda este de obicei cu 1-1,5 puncte procentuale mai mică decât la depozitele la termen. Multe dintre contu rile de economii pot avea ataşat un card de debit şi pot fi accesate şi prin internet banking.
Dobânzile brute nu depăşesc în momentul de faţă 6% pe an, însă majoritatea sunt variabile, deci se vor putea modifica în viitor. Este important să nu confundaţi conturile de economii cu planurile de economii, cele din urmă necesitând depuneri regulate, de obicei lunare.
Alegerea unei oferte trebuie să ţină cont, în afara dobânzii, şi de eventuala limită minimă de depunere, comisionul de retragere a banilor sau alte comisioane percepute, eventual şi de alte particularităţi pe care le oferă fiecare bancă, aşa încât să puteţi câştiga ceva din economii.
Fondurile, mai rentabile, dar şi mai incomode
A doua soluţie este un fond deschis de investiţii de tip monetar. Ca şi conturile de economii, acestea permit oricând depuneri şi retrageri.
Randamentele pe ultimele 12 luni sunt ceva mai mari decât dobânzile ce puteau fi obţinute din conturile de economii. De asemenea, administratorii fondurilor monetare nu cer comision de retragere.
Un dezavantaj este că banii pot veni în câteva zile, şi nu pe loc. Practica nu este unitară, aşa că trebuie să căutaţi fondurile care acoperă cererile de rambursare cel mai repede, de regulă cele ale băncilor.
Un alt dezavantaj este plata impozitului de către client, deci un drum în plus la administraţia financiară de câte ori retrageţi bani.
- Cele mai bune depozite în euro de la noi