Pentru cei care s-au gândit, măcar odată, să emigreze, experienţele altor români care locuiesc deja în diferite colţuri ale lumii poate fi cea mai bună sursă de informare.
Românii înscrişi pe Strada32.com, o platformă a românilor emigraţi, au prezentat propriile opinii cu privire la ţările în care locuiesc, alături de avantajele şi dezavantajele oferite de societăţile respective.
Haifa, Israel. Vasile Recea locuieşte în Israel de şase luni, dar ar opta pentru o ţară occidentală, în care „numele de român nu este atât de pătat de scandalurile media”. Ar alege SUA sau Canada, şi chiar Asia, Coreea de Sud sau Japonia. Motivul principal care a dus la stabilirea lui în Israel a fost că soţia lui este israeliană.
Ca imigrant nu a avut experienţe negative în Israel, ci, mai degrabă, pe parcursul şederii în Nigeria sau Angola, marcate de „corupţia generalizată, de pretenţiile în valută, percheziţiile din aeroporturi şi de mizeria de pretutindeni”. Dar şi în capitale occidentale, precum Paris, întalnirea cu „nenumăraţi compatrioţi, care prin mici şmecherii încercau să abuzeze de turiştii naivi”, experienţa nu a fost una pozitivă.
Ca profil, Israelul este o opţiune pentru cei ce caută să experimenteze o cultură şi un stil de viaţa diferite. Vasile vorbeşte din perspectiva profesiei sale, de medic, despre „un sistem social destul de bine pus la punct, cu un sistem de asigurări medicale extraordinar, deşi poate nu perfect".
"Profesional, cred că este la fel de bine ca oriunde în Vest. Cele mai noi proceduri, cele mai noi tehnologii medicale şi medicamente, sunt nelipsite, nivelul de pregătire al personalului medical fiind ridicat, la fel şi aşteptările pacienţilor care sunt destul de revendicativi. Ca medic
începător, aş spune că este un loc ideal pentru a-ţi profesa meseria, deşi nu este la fel de bine renumerat ca în USA sau unele ţări nordice.
Dacă nu eşti evreu nu te poţi căsători în Israel
Economia este extrem de liberală şi face ca doar cei puternici să reziste. Fiind o ţară construită de evreii din toată lumea, este un loc spectaculos în ceea ce priveşte multiculturalitatea. Evreii marocani au obiceiuri total diferite de cei ruşi, iar comunitatea etiopiană sau cea argentineană vine să condimenteze amalgamul cultural al acestui loc. Nu toţi se integrează la fel de uşor, iar sosirea în Israel este o schimbare serioasă pentru oricine, fie el evreu sau nu. Comunitatea de români de aici este compusă, în principal de evreii români veniţi de pe vremea comunismului, acum oameni integraţi cu cariere şi familii. Şi sunt foarte mulţi”, a mai precizat acesta.
Spiritul religios se manifestă, cu preponderenţă, deşi s-a format şi grupul celor moderni, ca oriunde în lume, cu divorţuri şi probleme, mame singure care apelează la inseminare pentru a face copii, concubinaj şi comunitate gay. Imposibilitatea de a te căsători în Israel, dacă nu eşti evreu, este încă o problemă, pentru că certificatul de căsătorie este eliberat de rabinat. Cei mai mulţi se căsătoresc în alte ţări şi statutul le este recunoscut în urma unor interviuri.
Ca stil de viaţă, Israelul este foarte activ. Tel Aviv poate, foarte uşor, concura cu oraşe mari ale lumii, la capitolul viaţă de noapte, iar Israelul, în general, are extrem de multe locuri care se cer descoperite. Nivelul de viaţă este ridicat, un sistem care atrage un număr impresionant de imigranţi din toate colţurile lumii, pregătiţi pentru exotic, pentru o viaţă diferită şi o limbă care reprezintă, adesea, un obstacol major".
Carlow, Leinster, Irlanda. Pe Bogdan Iancu, Irlanda a fost cea care l-a ales, în anul 2000, când a fost chemat pentru un interviu la o fabrică de prelucrare a cărnii din Irlanda. În martie 2001 a început aventura irlandeză, marcată pozitiv de respectul generalizat, dar şi negativ, de naţionalismul pronunţat al irlandezilor care ţin să sublineze, de multe ori, faptul că eşti străin. Irlandezii „sunt mândri de cultura şi originea lor şi reuşesc să facă din asta un brand.
Dar odată cu boom-ul economic de acum 15 ani foarte mulţi emigranţi s-au stabilit aici şi au reuşit să creeze comunităţi etnice bine delimitate şi respectate. Cea mai mare este cea de polonezi, care reprezintă un procentaj serios raportat la populaţia indigenă”.
Irlanda este un mix între corporaţii şi companii mici, de antreprenoriat, cu un nivel de viaţă dinamic, în functie de realizările personale. „Dacă câştigi mult, îţi permiţi o maşină nouă sau să ai asigurare de sănăte privată la cele mai bune spitale”. Deşi familia rămâne centrul societăţii, cuplurile renunţă la formalităţi, „considerând căsătoria doar o hârtie”. ”Viaţa culturală este diversă, iar în Dublin au loc majoritatea spectacolelor de teatru, artă, concerte, precum şi alte evenimente culturale. Nici oraşele mari nu duc lipsă de evenimente culturale, dar aici predomină ieşirile în pub-uri şi discoteci”.
Genova, Liguria, Italia. Marius Lontos a ales Italia pentru posibilitatea de a investi printr-o bursă de doctorat în cercetarea nucleară, domeniul pe care l-a ales profesional, urmând cursuri de formare universitară şi post-universitară în România şi Italia. Ca preferinţe personale, Austria şi Elveţia ar fi fost primele alegeri pentru că „sunt un exemplu de civilizaţie şi convieţuire cu alte naţii, au o mentalitate diversă, sunt profesionişti în tot ceea ce fac, iar standardele de viaţă şi calitatea vieţii sunt printre cele mai bune din lume. Cât despre Italia, aici se trăieşte bine, dar ceea ce nu mă convinge să rămân aici este mentalitatea italienilor şi faptul că sunt foarte mulţi români care au făcut, şi continuă să facă, rău imaginii ţării noastre”.
Experienţele pozitive se leagă de profesionalismul, responsabilitatea şi valoarea oamenilor, aproape de negăsit în România. Din perspectiva de dezvoltare, Italia mizează tot pe antreprenoriat, pe companii mici şi flexibile, fiind predominant preocupată de integrarea culturală a comunităţilor de imigranţi. Susţine valorile de familie printr-un sistem social solid, dar şi prin opţiuni dinamice, accesibile în funcţie de performanţele individuale. Opţiunile de petrecere a timpului liber sunt diverse, dar accentuează viaţa culturală şi artistică.
Londra, Anglia. Cătălin Munteanu trăieste în Anglia, după 17 ani de lucru în locatii diferite care nu i-au adus însă nicio satisfacţie. Anglia a părut cea mai bună opţiune pentru a progresa în toate domeniile şi pentru a se dezvolta profesional şi social. „Experienţele pozitive sunt aici la tot pasul. Omul bun la suflet se simte şi valoarea lui este recunoscută şi apreciată. Toată lumea are o şansă să facă ceva aici, dacă vrea. Poţi să deschizi uşor o firmă sau, dacă vrei, să lucrezi ca persoană fizică, iar sistemul social este bine pus la punct şi este stabil”. Un adevărat mozaic de culturi, care încurajează comunităţi de tot felul, Anglia se recomandă şi printr-o viaţă culturală activa, cu o predilecţie pentru sporturi a britanicilor. Ca nivel de viaţă, situatia este încă stabilă, în ciuda celor aproape trei milioane de şomeri.
Dresden, Saxonia, Germania. Nicolae Cristolovean şi-a început cariera într-o corporaţie multinaţională din Danemarca, dar a ales, peste ceva timp, Germania, care i-a surâs din punct de vedere social, financiar, geografic şi climatic. „Ţările scandinave au un sistem de ajutor social/medical extrem de bun, recompense financiare pe măsură, însa au alte dezavantaje. Noua Zeelandă suna atrăgător datorită climei, a limbii, a infrastructurii şi a oamenilor prietenoşi, Franţa are şi ea, în mod cert, avantajele ei şi este demnă de luat în considerare". În Germania locuieşte de doar două luni.
„Cea mai bună impresie a fost o vizită în China. Cu o carieră decentă şi cu puţină ambiţie poţi avea la îndemână multe lucruri pe care în altă parte nu le găseşti”. Iar printre cele negative, cunoştintele reduse ale românilor despre alte ţări şi culturi în ciuda faptului că „avem pretenţia ca cei din ţările dezvoltate să ştie multe despre România”.
Ca profil, Germania mizează pe dezvoltarea corporatistă susţinută, bine-nţeles, de „furnizori mai mici, care sunt flexibili pentru a supravieţui pe piaţa care se adaptează mereu pentru a primi comenzi şi a creşte”. „Peisajul cultural este, în general, destul de pestriţ. Se încurajează schimburile culturale, sunt prezenţi foarte mulţi turci, chinezii au şi ei deja o oarecare pondere. Iar dacă vorbim despre restaurante, concerte sau alte evenimente găsim orice, de la italieni până la japonezi. Ca străin, mai devreme sau mai târziu, eşti obligat să te integrezi lingvistic şi cultural, pentru a avansa profesional, însă ai libertatea să îţi exprimi şi cultura proprie”.
Viaţa culturală şi sporturile sunt o parte esenţială, mai ales a marilor oraşe. „Arta, ieşitul în oraş la spectacole, evenimente culturale sau sportive sunt prezente la toate categoriile de vârstă. Malurile Elbei sunt pline de oameni mereu, iar mersul cu bicicleta este o adevărata cultură aici. Majoritatea oamenilor sunt activi şi perfect conştienţi că sportul, de orice natură, este un benefiu clar.” Iar la capitolul nightlife, Germania are multe de oferit si ca in orice abordare specific germana, toate optiunile sunt excelente.
Sursa: Strada32.com
CITIŢI ŞI: Destinaţia ideală pentru tine - SUA şi Australia
Cele mai bune destinaţii pentru a emigra - Franţa, Emiratele Arabe Unite şi Qatar Sarmalele româneşti şi mămăliga, succes în Jamaica