Unde creşte şi unde scade contrabanda cu ţigări din România

Contrabanda cu ţigări a crescut în luna iulie comparativ cu luna mai, conform datelor companiei de cercetare de piaţă Novel Research. Însă comerţul ilicit cu ţigarete nu a crescut la fel în toate regiunile ţării. Cel mai mare avânt al contrabandei a fost înregistrat în Bucureşti, unde, de la 4,8% din piaţă în luna mai, ţigările ilegale au ajuns, în iulie, să deţină 11,1% din piaţă.

Astfel, nivelul contrabandei din Capitală se apropie de valoarea din 2010 de 15,9% din piaţă, fiind maximul înregistrat din 2008 încoace.

Alte regiuni ale ţării unde românii au început să fumeze mai multe ţigări ilegale sunt vestul, unde contrabanda a crescut de la 24,4% în mai la 38,6% în iulie, precum şi sud-estul ţării, cu o incidenţă a contrabandei de 15,2% în luna iulie, de la 9,8% în mai, potrivit datelor Novel.

Şi locuitorii regiunii Nord-Est s-au orientat mai mult către ţigaretele ilicite. Acestea au acaparat 30,4% din piaţă, în iulie, comparativ cu 24,5% în luna mai. Singura regiune unde comerţul ilegal cu ţigarete a scăzut a fost sudul ţării, unde contrabanda s-a redus uşor de la 4,3% în mai la 3,6% în iulie.

De unde vin ţigările ilegale Cea mai mare parte din ţigaretele ilegale vin din Republica Moldova. Circa patru din zece ţigări ilegale fumate în România sunt produse în Moldova. Ponderea ţigărilor moldoveneşti în totalul contrabandei cu ţigarete a crescut de la 31,9% în mai la 39,2% în iulie.

A crescut uşor şi ponderea ţigaretelor care provin din duty-free, de la 18,8% în mai la 20,8% în iulie.

Ţigările de provenienţă ucraineană reprezintă 22,1% din contrabandă şi au scăzut de la 28,1% în mai. Totodată, 14,5% dintre ţigaretele ilegale comercializate în România sunt produse în Serbia, 1,5% din alte ţări, iar 1,9% au o origine neidentificată. Citiți și:

  • Contrabanda cu țigări crește din nou