A fost inventată de Gianfranco Cappello din cadrul University of Rome's La Sapienza Hospital şi se spune că a fost testată cu succes pe aproximativ 400.000 de pacienţi. Dar…
Dieta a fost numită Ketogenic Enteral Nutrition (KEN), iar specialiştii consideră periculos faptul că, deşi această metodă este folosită de medicii nutriţionişti în tratarea persoanelor care suferă de obezitate morbidă, există şi femei cu o greutate normală care vor să încerce dieta.
O dietă despre care se spune că este nouă în SUA, dar în Europa există de mai mulţi ani. Din dorinţa de a slăbi cât mai repede, femeile apelează la ceea ce unii dintre specialişti consideră că este una dintre cele mai mai periculoase diete existente vreodată.
Absolut nimic
Despre ce este vorba? “Pacientul” nu mănâncă absolut nimic, iar printr-un tub nazal stomacul primeşte toate proteinele de care are nevoie pentru a supravieţui. Persoanele care se supun acestei diete vreme de 10 zile pot consuma lichide fără zahar şi în nicio clipă din această dietă nu vor simţi nevoia de a mânca pentru că stomacului i se oferă senzaţia de saţietate. “Cine se supune acestui…tratament se poate elibera de tub doar o oră pe zi”, nota Daily Mail.
Unii dintre nutriţionişti spun că prin dieta KEN se realizează o înfometare controlată, care face ca organismul să îşi folosească grăsimea pentru a produce energie. Dieta a fost inventată de Gianfranco Cappello din cadrul University of Rome's La Sapienza Hospital şi se spune că a fost testată cu succes de peste 400.000 de pacienţi.
“Este o dietă eficientă, adepţii săi nu simt niciodată foamea”, explică dr. Oliver Di Pietro, unul dintre medicii care o recomandă pacienţilor săi şi pentru care percepe un onorariu de 1.500 de dolari. “Iată ce este cu adevărat incredibil la această dietă”, exclamă Di Pietro, pierzând totuşi din vedere faptul că organismul uman nu poate funcţiona la capacitate maximă, în mod sănătos cu 800 de calorii pe zi şi nici în lipsa carbohidraţilor. O persoană sănătoasă are nevoie de cel puţin 1.200 de calorii pe zi, iar carbohidraţii sunt indisensabili pentru funcţionarea creierului.
O altă problemă pe care o implică această dietă atipică este reprezentată de dificultăţile de respiraţie pe care le crează tubul. În plus, pacienţii au de luptat şi cu constipaţia, cauzată de faptul că soluţia din punguliţa ataşată tubului nu conţine nici un aport de fibre de-a lungul celor 10 zile.Mulţi nutriţionişti precizează că doar persoanele exclusiv bolnave, care nu se pot hrăni în alt mod, pot să o folosească. În cazul persoanelor care nu sunt obeze şi care vor să apeleze la această metodă, “rezultatul s-ar putea să fie unul drastic: moartea”.