Răsărise atunci în noi speranța, deși vedeam numai cruci albe prin cimitir, mai apoi pe la colțuri. De aceea nu avem dreptul să uitam.
Autor: Nicolae Popescu asistent medical, Crucea Roșie Germană
În 1989 locuiam într-un bloc de lângă Ministerul Apărării Naționale, în Drumul Taberei. La vremea aceea eram deja.... „Președinte”, dar de.. bloc! Lucram la unul din institutele de prestigiu ale Capitalei, la IPROMET. Se vorbea pe atunci pe șoptite că directorul ar fi fost rudă cu familia Ceaușescu. Așa că, în ziua de 22 decembrie, când Ceaușescu a organizat mitingul, institutul nostru fruntaș fusese așezat, de necrezut și neobișnuit pentru noi, undeva la coada mulțimii.
Undeva pe la mijlocul discursului am auzit brusc pe difuzoarele partidului huruit ca de șenile, mai apoi s-a creat o ambuscadă. Am aruncat portretele și steagurile și am început să fugim. Ne-am întors majoritatea la Institut, unde, animați de o răzbunare mocnită de atâția ani, mulți îl scoteau în șuturi pe director. Parcă îl văd și acum pe tovarășul Stan, secretarul PCR pe Institut, încercând să potolească spiritele înfierbântate și zicând cu glas molcom: „Mă băieți, măi, nu vă grăbiți cu asemenea atitudini, că nu se știe până diseară cum se întoarce roata și pe urmă o să vedeți... credeți-mă, sunt om bătrân și am văzut multe”... Dar roata, odată rostogolită, avea să nu se mai oprească!
Mi-am dat seama că numai joacă nu era
La Complexul Orizont, unde era MApN, ieșeau soldați cu mașini ARO, verzi, cu difuzoare montate pe capotă, de unde se auzea Nicolae Furdui Iancu: „Noi suntem Români”. Soldații erau veseli și ne arătau cu degetele „V”- ul Victoriei. M-am oprit la „autoservire” și am cumpărat 4 sticle de șampanie „Zara”, printre singurele băuturi ce se mai găseau la acea vreme, și am plecat spre casă.
Am urmărit la TV tot ceea ce avea să fie „Revoluția română în direct”. Pe la ora 22, se auzea de la MApN șuieratul gloanțelor, unele înfigându-se și în fațada blocului. Mă „aghezmuisem” de la șampanie, bucuria plecării lui Ceaușescu era fără margini. La început, am crezut că soldații trăgeau de bucurie, dar mai apoi, când unul din vecini a murit împușcat în cap la fereastra bucătăriei, mi-am dat seama că numai joacă nu era! Apoi am mers cu vecinii în calitate de Președinte prin bloc, ca oamenii să-și camufleze ferestrele, de parcă pătura agățată în geam te putea feri și de gloanțe....
Nevinovați și tineri
Mai târziu ne-am organizat în echipe de câte 5 bărbați, înarmați cu făcălețe, să păzim intrarea la bloc de ..teroriștii care mișunau pe peste tot.. doar arătau imagini la TV non-stop. Răsărise atunci în noi speranța, deși vedeam numai cruci albe prin cimitir, mai apoi pe la colțuri. De aceea nu avem dreptul să uitam, dacă-i vom uita pe cei căzuți, ne facem părtași cu cei care i-au omorât. Nevinovați și tineri....pentru ca eu acum, după 25 de ani, să scriu aceste rânduri.