Un vaccin ar putea trata melanomul

A fost inventat un nou vaccin care antrenează organismul să recunoască rapid celulele canceroase și să întârzie progresia melanomului, arată un nou studiu publicat în „New England Journal of Medicine”.

„Este unul din primele studii care are rezultate promițătoare”, a declarat autorul studiului, dr. Patrick Hwu, de la Universitatea din Texas. Vaccinurile care tratează cancerul sunt un concept nou în medicină și foarte puține au fost aprobate de Agenția Americană a Alimentului și Medicamentului. În cazul vaccinului care tratează melanomul (cel mai frecvent cancer de piele), garanția succesului a fost combinația cu o altă terapie (interlukin 2 sau IL-2). Imediat ce vaccinul învață organismul de repereze și să atace celule canceroase, IL-2 strunește sistemului imunitar să producă mai mulți anticorpi pentru a neutraliza boala. „Vaccinul strunește organismul să recunoască și să atace celulele canceroase, iar proteina IL-2 determină proliferarea anticorpilor”, accentuează autorul studiului. Combinația vaccin-terapie convențională, eficiență dublă Totuși, specialiștii spun că vaccinul nu este un panaceu: doar la 16% dintre bolnavii care au participat la studiul clinic s-a constatat o reducere cu 50% a tumorilor. Însă, rata rezultatelor în cazul bolnavilor tratați doar cu IL-2 este de două ori mai mică. Studiul a fost efectuat pe un eșantion de 185 de bolnavi de melanom în stadii avansate (III sau IV) din 21 de centre medicale americane.