Un turist în stare de EBRIETATE a fost luat de valuri în timp ce era pe o saltea gonflabilă. Cine l-a salvat pe bărbat din VALURILE Mării Negre

Vremea călduroasă a scos oamenii în parcuri, iar cei care au dorit să se aventureze în apele Mării Negre, au putut să o facă din cauza temperaturii destul de ridicare a apei mării. Dar un turist din Argeş a avut parte de o situaţie mai puţin plăcută la Mamaia.

Un turist din Argeş, care se afla în stare de ebrietate a fost luat de valurile Mării Negru la Mamaia, în timp ce se afla pe o saltea gonflabilă. Potrivit mediafax, el a fost salvat de poliţiştii de frontier constănţeni.

 

Bărbatul, care se pare că s-a dovedit ulterior că băuse peste măsură, a fost salvat de către un echipaj al poliţiei de frontier, cu o ambarcaţiune rapidă.

"Poliţiştii de frontieră au acţionat operativ, deplasându-se în zonă cu o ambarcaţiune rapidă conform procedurilor specifice în astfel de cazuri. La scurt timp, persoana în cauză a fost recuperată de către echipajul poliţiei de frontieră şi adusă în siguranţă la mal”, a declarat purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă, Alexandru Ion.

 

Bărbatul venise în vacanţă pe litoral, dar evenimentul l-a făcut să se gândească mai bine atunci când se avântă în apa mării.