Un tsunami tehnologic va lovi în curând România

Gadgeturile pe val care au fost prezentate la târgul din Las Vegas CES 2011 vor ajunge rapid şi pe piaţa noastră. Vestea bună este că o parte dintre ele deja au atins "ţărmul românesc".

După ce unul dintre cele mai mari târguri de electronice din lume s-a încheiat, o parte din produsele prezentate acolo au început deja să apară prin magazinele lumii. România nu este nici ea ocolită de noile tehnologii, mai ales că acestea vor ajunge la noi în prima parte a acestui an.

Dacă în ceea ce priveşte proiectoarele acum câţiva ani discutam de calitatea imaginii şi intensitatea luminii propagate pe un perete, de acum vom vorbi despre gradul "de realitate" pe care îl creează cu ajutorul imaginilor 3D.

BenQ oferă la ora actuală pe piaţa din România o gamă de 25 modele de proiectoare 3D ready. Cel mai accesibil model, MS510, are un preţ de 1.649 lei. Pentru cei cu o mai mare dare de mână există şi un model mult mai scump, MX880 Ultra-Short Throw, disponibil la un preţ de 6.699 lei, cu TVA inclus.

Pentru a vă putea delecta cu un astfel de gadget veţi avea nevoie de un calculator destul de performant, un Windows Vista sau 7 pe 32 sau 64 de biţi, o placă video cu un minim 512 RAM recomandat şi cel puţin 1 GB memorie şi, evident, ochelarii 3D. Să nu trecem cu vederea nici procesorul care trebuie să fie, după recomandările producătorului de proiectoare, Intel Pentium, Intel Core Duo, Intel i3/i5/i7 Core, AMD AthlonX2 CPU sau mai puternic decât acestea.

Iconia salvează Acer

La capitolul procesoare puternice, compania Acer are cu ce se lăuda pe piaţa din România, mai ales după ce a lansat notebook- ul Aspire Ethos 8950, cu un "creier" Intel Core i7 cu patru nuclee. Sistemul este dotat şi cu o placă video Radeon HD 6650M 1G-DDR3 şi memorie ultrarapidă DDR3. El este potrivit atât pentru jocurile de ultimă generaţie, cât şi pentru programele de editare a fişierelor multimedia.

Atunci când sunt rulate aplicaţii mari care consumă multe resurse ale sistemului, tehnologia Intel Turbo Boost 2.0 măreşte frecvenţa procesorului în mod automat, până la un maximum de 2,9 Ghz.

Acer a mai ieşit în evidenţă prin noul lor laptop dual-screen Iconia, care a câştigat la CES 2011 concursul "Last Gadget Standing". Acesta va ajunge în România la un preţ de 5.999 lei.

3D, dimensiunea în care se duce războiul

Pe un alt segment, Sony vrea să distrugă concurenţa aducând pe piaţa românească două "plutoane" de televizoare din "compania" Bravia HDTV. Pentru 2011, propunerea Sony include 16 modele 3D şi 22 de modele conectate la internet.

Sony continuă dezvoltarea televizoarelor conectate prin noile modele Bravia care oferă acces la peste 43 de servicii de film, video şi muzică prin platforma Bravia Internet Video, inclusiv serviciile Sony "Video On Demand" şi "Music Unlimited", cât şi Netflix, Pandora, HuluPlus, Amazon Video on Demand, YouTube, Slacker Internet Radio, Crackle, Blip.tv, şi multe altele.

Nu trebuie uitat că alte mari companii producătoare de gadgeturi vor aduce şi la noi ultimele lor creaţii. Telefoanele smart de la HTC, Sony Ericsson, Motorola, sau alte companii vor ajunge şi ele aici în curând.

IMAGINI

Camcorderele - ochii de sticlă care înregistrează amintirile

Mici cât să le ţii între două degete şi la fel de grele cât un telefon. Aşa au ajuns în prezent camerele "de luat vederi", neratând trendul din domeniu.

Astfel că Panasonic scoate pe piaţă modelele HDC-TM40 şi HDC-SD40, două noi camere video ultracompacte, fiecare cu o greutate de aproximativ 169 g, considerate a fi cele mai uşoare din lume. Cu tot cu baterie şi un card SD opţional camera ajunge la o greutate de aproximativ 213 g. Consumul de energie este unul mic (numai 2,5 W), fapt care se vede de asemenea şi în timpul maxim de înregistrare până la 135 de minute.

HDC-TM40/SD40 vin echipate cu un stabilizator optic de imagine de foarte bună calitate care înlătură efectul de tremur al mâinii, numit popular "filmat ca la nuntă". Imagini clare se pot obţine chiar şi când utilizatorul foloseşte la maximum zoomul optic (16,8x).

Şi Samsung a scos pe piaţă o serie de camcordere care rivalizează cu Panasonic, printre acestea numărându- se cele din gama HMX-H300. Acestea se deosebesc prin zoomul optic de 30x. Camerele din seria HMX-H300 au integrată o baterie care oferă până la trei ore de filmare, utilizatorii putând filma mai mult fără să se îngrijoreze de ratarea momentului special.

Acestea sunt dezvoltate cu un senzor CMOS BSI (Back Side Illuminated) cu peste 5 megapixeli, care este de două ori mai eficient prin comparaţie cu un senzor CMOS standard.

Mai mult, ecranele LCD tactile de 3 inchi sunt mai mari cu 20% faţă de orice display standard. În plus, interfaţa intuitivă face dispozitivele să fie uşor şi plăcut de utilizat.

O altă cameră de la Samsung este SMX-F50. Aceasta are cu un obiectiv cu zoom 65x lider pe piaţă, încorporând totodată caracteristici high-end printre care se numără memoria SD şi prima opţiune de Smart BGM (muzică de fundal) pentru o cameră video dedicată familiei.

Cei de la Sony vor aduce şi ei trei noi modele cu soluţii 3D, odată cu noua serie High Definition. Modelul HDR-TD10E reprezintă prima cameră 3D “Double Full HD" destinată utilizatorilor obişnuiţi.

Camera video beneficiază de un sistem cu obiectiv dublu, ce include două dintre componentele principale ale dispozitivului – două obiective Sony G, doi senzori CMOS “Exmor R" şi două procesoare de imagine “BIONZ".

Cu o memorie flash de 64GB, modelul HDR-TD10E va fi disponibil începând cu luna aprilie 2011.