Un tânăr a cultivat canabis în vie

Reprezentanţii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate (SCCO) Harghita au declarat că au documentat acest caz timp de două luni şi aveau informaţii că tânărul de 32 de ani, din localitatea Crăciuneşti, judeţul Mureş, cultivă canabis în vederea comercializării.

Ofiţerii antidrog din Harghita au identificat un tânăr din judeţul Mureş care cultiva canabis în plantaţia de viţă de vie, acesta riscând să stea după gratii până la 15 ani.

Potrivit Agepres, la sfârşitul săptămânii, sub coordonarea unui procuror specializat, în colaborare cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita, Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Târgu Mureş şi Serviciul Operaţiuni Speciale Târgu Mureş s-a efectuat o percheziţie la domiciliul bărbatului. Ofiţerii antidrog au descoperit un loc special amenajat într-o vie, unde au fost identificate şi ridicate patru plante de canabis aflate la maturitate.

De asemenea, au fost găsite mai multe plante din aceeaşi specie, aflate la uscare atât într-o magazie, cât şi în debara şi în una din camerele locuinţei tânărului. Cele patru plante de canabis, găsite plantate în vie, precum şi cele deja recoltate şi depozitate pentru uscare sunt în cantitate totală de aproximativ 10 kilograme, ele fiind ridicate de Poliţie pentru expertizare. În debaraua casei au fost găsite şi trei sacoşe ce conţineau o cantitate totală de 1,664 kilograme de canabis uscat.

Ancheta a stabilit că, în cursul lunii mai, tânărul a semănat cele opt plante de canabis, din care a recoltat patru plante în urmă cu o săptămână, urmând ca după uscare să fie comercializate pe raza judeţelor Harghita şi Mureş. În locuinţa tânărului s-au mai găsit două pungi cu seminţe de canabis, un mini-cântar electronic, utilizat la cântărirea drogurilor, dar şi un pistol cu gaze şi unul cu gloanţe, deţinute ilegal. Tânărul riscă până la 15 ani de închisoare.

Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore, dar magistraţii de la Tribunalul Harghita au respins propunerea de arestare preventivă, recursul urmând să fie judecat luni de Curtea de Apel Târgu Mureş.