Un bătrân de 87 de ani originar din Timișoara a încercat să se sinucidă, marți dimineaţă, detonând, în propria casă un explozibil improvizat. Acesta trăia în Călărași și, spun vecinii și rudele lui, considera că nu mai are de ce să trăiască, fiind în vârstă și bolnav.
Marți dimineața timișoreanul Ion E. a încercat să taie un spray insecticid deasupra flăcării unei candele, cu gândul de a turna conținutul într-o cană, pentru a-l bea. A urmat o explozie, apoi un incendiu care a distrus mai mult de jumătate din acoperiș. Bărbatul locuia într-un imobil cu mai multe apartamente, în care mai trăiau 20 de persoane, printre care și copii. Ceilalți locatari au reușit să se salveze și să sune la 112.
Bătrânul a fost și el descoperit, sub dărâmături. El a suferit răni, fiind necesară intervenția medicilor. Din fericire însă, e singura victimă a deflagrației.
În prezent cazul a fost preluat de Poliția Călărași care, conform procedurii, a deschis o anchetă. Între timp, municipalitatea a stabilit să mute cele 20 de persoane care au rămas fără acoperiș deasupra capului într-un spaţiu pus la dispoziţie de Primărie, acestea urmând să beneficieze și de un ajutor financiar de urgență, pentru a-și putea repara casa.