Un tânăr şi-a dat ultima suflare în stradă, trecătorii evitându-l cu indiferenţă

Studentul kenian a căzut de la etajul 5 al unui bloc din Cluj. Corpul a stat două ore pe trotuar, oamenii crezând că e un boschetar care doarme. Medicii cred că l-ar fi putut salva dacă erau chemaţi de urgenţă

Un student din Kenya, care studia la Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Cluj, a murit în această dimineață după ce a căzut de la etajul cinci al blocului în care locuia. Cazul este cu atât mai tragic cu cât cadavrul a stat două ore pe trotuar fără ca oamenii să sune la 112. Tânărul s-a izbit de asfalt la 6 dimineaţa, iar ambulanţa a fost chemată abia la ora 8 de către o echipă de muncitori care lucra în zonă. Cei care îl văzuseră şi-au motivat indiferenţa prin faptul că au crezut că tânărul este un boschetar beat care doarme pe stradă. A murit cu zile Medicii de pe ambulanță care au sosit la fața locului nu au mai putut face nimic pentru student dar și-au exprimat opinia că decesul nu a survenit imediat și că ar mai fi existat, poate, o șansă dacă cei care au trecut prin zonă la ora șase dimineața, în drum spre serviciu, ar fi sunat la numărul de urgențe. După primele verificări, polițiștii au declarat că studentul kenyan a încercat să intre în apartamentul pe care locuia intrând de pe balconul de la casa scării pe geamul de la bucătărie. “A rămas închis pe dinafară și s-a gândit să intre pe geamul de la bucătărie care este la doar un metru de balconul de la casa scării. Probabil s-a dezechilibrat și a căzut în gol de la etajul cinci. Era un tânăr tare civilizat”, povestește un bărbat care este proprietarul unui apartament situat pe același palier cu cel în care locuia studentul kenyan.