Un stelist sare la gâtul lui Gigi Becali: "Ăsta ne ia la mişto!"

Mijlocaşul Alexandru Chipciu a răbufnit contra patronului "roş-albaştrilor", nemulţumit fiind de faptul că nu s-au dat salariile la timp, iar primele nu au fost la fel de mari pe cât a promis iniţial Becali.

La Steaua nu este linişte nici când echipa merge ceas. Ultimul care a răbufnit a fost mijlocaşul dreapta Alex Chipciu, unul dintre favoriţii patronului.

Nemulţumirea lui Chipciu a pornit de la faptul că salariile nu s-au mai plătit de aproape trei luni şi fiindcă, din prime, a trebuit să "cotizeze" şi pentru staff-ul tehnic, care n-a fost trecut pe ştatul de plată de conducătorii Stelei.

Gigi Becali le-a promis jucătorilor o primă de 20.000 de euro dacă ar fi câştigat cea mai grea serie de meciuri din acest sezon al Ligii I, cu Rapid, Petrolul, CFR Cluj şi Pandurii. Steliştii au obţinut 10 puncte din 12 şi s-au distanţat în fruntea clasamentului, dar Becali le-a dat jucătorilor câte 10.000 de euro.

"Băi, ăştia care sunteţi «sifoane» la presă, spuneţi şi acum că ăsta (n.r. - Gigi Becali) îşi bate joc de noi, ăştia care au dus Steaua pe primul loc! După ce că avem cele mai mici salarii dintre echipele mari din campionat, ne ia şi la mişto cu primele. Măcar să nu ne mai promită, decât să facă aşa", a ţipat Chipciu în vestiar, conform "Prosport".

Antrenorul Laurenţiu Reghecampf a auzit de nemulţumirea "şeptarului" din gura căpitanului Alex Bourceanu. Răspunsul lui Reghe a fost halucinant: "Spune-i lui Alex că ar trebui să zică mersi pentru banii ăştia! Dacă o să mergem în continuare la fel de bine în campionat, nu o să mai luaţi prime deloc. O să fie un lucru normal să bateţi tot, nu unul demn de premiere".