Accident deosebit de grav, noaptea trecută, la Gura Humorului. Un șofer care se urcase beat la volan și care fugea de poliție a provocat un grav accident cu trei răniți, în care au fost implicate patru mașini și un TIR.
Șapte persoane au fost implicate în accidentul de noaptea trecută. Acesta s-a petrecut pe nrumul Național 17. Patru mașini și un autotren s-au ciocnit, circulația fiind blocată mai multe ore pe ambele sensuri de mers, arată jurnaliștii de la Obiectiv de Suceava. Conform polițiștilor, accidentul, petrecut în jurul orei 22.00, a fost provocat de un șofer băut, care încerca să scape de o mașină de Poliție ce-l urmărea, după ce în Gura Humorului trecuse într-o intersecție pe culoarea roșie a semaforului, fără să oprească apoi la semnalul oamenilor legii.
La ieșirea din Gura Humorului spre Păltinoasa, șoferul urmărit a accelerat și a încercat să depășească pe linie continuă o altă mașină, manevra ducând însă la producerea unui accident în lanț, arată sursa citată. Mașina a lovit alte trei autoturisme care veneau pe contrasens, iar în urma impactului, a fost proiectată într-un TIR aflat pe sensul său de mers.
În mașinile implicate în accident se aflau șapte persoane, trei dintre acestea, inclusiv șoferul vinovat, fiind rănite și transportate la Spitalul Județean Suceava.
În urma testării cu etilotestul, polițiștii au constatat că șoferul care a produs accidentul avea o alcoolemie de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. (Sursa foto: Obiectiv de Suceava)