Un bărbat de 67 de ani a decedat aseară în incinta postului de poliție din comuna Albești Paleologul, județul Prahova, unde se afla pentru audiere.
În cursul zilei de joi, 4 martie, în jurul orei 15.30, pe DN 1 B, în zona Valea Călugărească, s-a produs un accident grav. Patru mașini au fost implicate. În urma coliziunii o persoană a rămas încarcerată.
La fața locului au fost mobilizate un echipaj de pompieri de la ISU Prahova, pentru asigurarea zonei, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD.
Circulația a fost restricționată, persoana rămasă captivă în mașină a fost descarcerată și s-a constatat că nu prezintă răni grave. Celelalte persoane implicate în accident nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Cercetările efectuate de polițiști au indicat faptul că unul dintre șoferii implicați în accident, care se pare că l-a și provocat, avea o alcoolemie de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În sânge, valoarea este mult mai mare, aproape de comă alcoolică. Acesta a fost transportat la spitalul județean.
În cazul celorlalți conducători auto, rezultatul testării a fost negativ.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cum s-a produs accidentul.
A murit în postul de poliție
Din informațiile obținute de evz.ro din surse judiciare, șoferul băut a fost adus pentru audiere în postul de poliție din comuna Albești Paleologu. Bărbatului de 67 de ani i s-a făcut la un moment dat rău și a decedat. Trecuseră cam 5 ore de la accident. Se spune că medicul care a sosit la fața locului a constatat că omul a făcut infarct.La postul de poliție a fost chemată și soția șoferului.
S-a deschis o anchetă pentru stabilirea condițiilor în care s-a produs decesului acestui șofer.