SFÂNTU GHEORGHE. Consiliul judeţean trebuie să plătească daune de 2.400 de lei unui neamţ care şi-a stricat maşina într-o groapă nesemnalizată.
Un cetăţean german de origine română a câştigat procesul în care a dat în judecată Consiliul Judeţean (CJ) Covasna după ce şi-a stricat maşina într-o groapă de pe un drum judeţean. Astfel, CJ Covasna trebuie să plătească daune de 2.400 de lei, plus dobânda legală şi cheltuieli de judecată în valoare de 900 de lei. Alte două persoane au dat în judecată CJ Covasna, iar procesele sunt pe rol la Judecătoria Sfântu Gheorghe. „Nu au semnalizat-o deloc, deşi în zonă se făceau lucrări“ În vara anului 2007, Alexandru Petruşe a venit în vizită la nişte prieteni din Covasna, iar pe DJ 112, între localităţile Doboli de Jos şi Ilieni, a intrat cu maşina într-o groapă acoperită cu apă şi nesemnalizată. În urma incidentului, şi-a îndoit o roată, iar pentru a o înlocui a plătit peste 700 de euro la un service din Germania. Pentru că groapa nu era semnalizată, Alexandru Petruşe l-a dat în judecată pe proprietarul drumului, CJ Covasna, şi societatea care între ţine şi repară drumurile, SC Drumuri Judeţene SA, al cărui acţionar unic este tot consiliul judeţean. În vara anului trecut, Judecătoria Sfântu Gheorghe i-a dat câştig de cauză lui Alexandru Petruşe, însă CJ Covasna a făcut recurs. La sfârşitul lui 2008, Tribunalul Covasna a respins recursul, iar de săptămâna aceasta decizia a devenit definitivă.
„Am întemeiat acţiunea pe obligaţia proprietarului de a face, respectiv de a î ntreţine şi repara drumul şi prevederile din Legea circulaţiei privind semnalizarea lucrărilor la partea carosabilă. Groapa era adâncă de 20 de centimetri şi avea un diametru între 50 şi 70 de centimentri şi în plus era acoperită cu apă. Nu au semnalizat-o deloc, deşi în zonă se făceau lucrări“, susţine avocatul cetăţeanului german, Vetesi Adalbert.
De altfel, în timpul procesului, CJ Covasna a î ncercat să scape de răspundere aruncând vina asupra Societăţ ii Drumuri şi Poduri, cu care a încheiat contract în vederea plombării şi întreţinerii drumurilor pe timp de vară, printre care se numără şi tronsonul în cauză. Însă instanţa a stabilit că CJ Covasna trebuie să plătească o despăgubire civilă de 2.395 de lei, plus dobânda legală şi 900 de lei cheltuieli de judecată.
EXPLICAŢII Nu sunt bani pentru repararea drumurilor
Majoritatea drumurilor judeţene nu au mai fost reparate din anii ’70-’80, când au fost construite. Anul trecut, s-a turnat covor asfaltic pe cinci kilometri de drum judeţean, iar alţi aproape 15 kilometri au fost reabilitaţi. „Starea drumurilor depinde de bani, iar în judeţul Covasna sumele alocate pentru reparaţ ii ar trebui să fie mai mari decât în alte zone ale ţării, unde iernile sunt mai uşoare“, explică vicepreşedintele CJ Covasna, Demeter Janos, motivul pentru care drumurile din judeţ sunt proaste.