Lunile premergătoare lui „martie negru”, când românii și ungurii s-au bătut ân stradă, au fost pline la Târgu-Mureș (și în Ardeal, în general) de tensiuni din ce în ce mai clare.
Lunile premergătoare lui „martie negru” au fost pline la Târgu-Mureş (şi în Ardeal, în general) de tensiuni din ce în ce mai clare între etnicii maghiari şi vecinii români. 19 şi 20 martie, zilele rămase în istorie drept embleme ale violenţei, n-au fost decât explozia unui conflict mocnit despre ale cărui surse, chiar şi acum, după 20 de ani, există versiuni diferite şi contradictorii.
Ce s-a petrecut atunci poate fi dibuit după imagini surprinse de camerele video ale unor oameni de televiziune care s-au aflat acolo. La faţa locului s-a aflat Dorin Suciu, corespondentul TVR, care a trăit şi a filmat cum totul a denaturat treptat. Astăzi, Suciu spune că a simţit cum maghiarii pregăteau ceva important în zonă, ceva ce i-a neliniştit pe români.
Tot la faţa locului a fost şi regizorul de etnie maghiară Miholcsa Gyula, pe atunci operator la TV Târgu-Mureş. Ce n-a reuşit să surprindă atunci cu aparatul său a strâns acum, după 20 de ani, într-un documentar finanţat de Fundaţia Bernady. Miholcsa spune că atunci nu a avut nimeni de câştigat. Şi că maghiarii nu au avut nicio clipă intenţia separării Ardealului de România.
Un scurt film al evenimentelor recreat prin amintirile celor doi oameni de televiziune are, în linii mari, aceeaşi cronologie. Însă disecat arată două versiuni, cea a românilor care s-au simţit ameninţaţi şi cea a maghiarilor care s-au văzut nedreptăţiţi. De aici până la bătaia intrată în istorie n-a fost decât un pas.
EVENIMENTE DE DINAINTEA FURTUNII
Scurtă istorie a zilelor unui oraş care a explodat treptat în stradă
Pe scurt, ceea ce a explodat în zilele de 19-20 martie în oraş a început discret, imediat după că derea lui Ceauşescu, de la numirile pe funcţii politice ale unor maghiari, când s-au schimbat pro porţiile etnice din conducerile locale şi judeţene. Au urmat apoi proteste paşnice iniţial, legate de separarea şcolilor maghiare de cele româneşti, prelungindu- se cu acuze aruncate re ciproc de cele două tabere politice formate, UDMR şi Vatra Românească.
„Pe fondul acestor schimbări românii s-au simţit abandonaţi. S-au dus la Iliescu şi i-au spus ce se întâmplă cu şcolile şi cum s-au dus, aşa s-au întors. Pe fondul acestei spaime şi frustrări s-a format Vatra Românească”, spune Dorin Suciu.
A filmat mult în acele zile premergătoare conflictului. Casete întregi, cu elevii români protestând la decizia separării liceului „Bolyai”: „Noi suntem de na ţionalitate copii!”. Minute multe cu discursuri de la întâlnirile Vetrei Româneşti, când se vorbea de „problema maghiară”.
Lui îi stârneau jenă, pentru că era însoţit în deplasări de Dominik Fuzesi, colegul său, „un ungur cât o sută de români”. Fuzesi era jenat, de cealaltă parte, de cum se manifestau maghiarii.
Nimeni nu ar fi crezut însă că schimbul de replici va duce la pro fanarea unor statui-simbol ale ambelor etnii. Un „război al statuilor”, cum îl numeşte Dorin Suciu.
La marşul tăcerii, din februarie, când mii de maghiari din oraş sau veniţi din altă parte au trecut prin oraş, ţinând lumânări, realizatorul TV s-a simţit intimidat. „Deşi poate că nu asta era intenţia lor”. Apoi oraşul a început să freamăte, imediat după 15 martie, după sărbătoarea maghiarilor de pretutindeni, prima după 45 de ani de comunism.
Strada care fierbe
Pe 16 martie, Dorin Suciu a văzut cum s-au certat românii la Farmacia 28, iritaţi de o inscripţie în maghiară. Apoi au ieşit câţiva pe străzi. Şi un Trabant condus de un etnic maghiar a intrat, cu sau fără voie, în ei. Dorin Suciu a văzut scena de la balconul blocului său. Totul începuse să capete accente de coşmar.
Şi apoi acel 19 martie, când mai mulţi români, inclusiv din satele din Valea Gurghiului, au venit la sediul UDMR. „Oamenii veniseră să-l dea jos pe Kincses, liderul CPUN - mai ales că el spu sese după profanarea statuii lui Avram Iancu că românii şi-au profanat-o singuri. Şi acolo un nenorocit a aruncat cu ceva în scriitorul Sutto Andras şi i-a scos ochiul. Gestul a fost oribil! Mai ales că el devenise un simbol”, povesteşte Dorin Suciu. Kincses Elod, şeful CPUN Mureş, a fost obligat să-şi dea demisia.
Dorin Suciu a transmis la Bucureşti imagini cu demisia, îngrijorat de ce ar putea urma să se petreacă. Însă nu au mai apărut pe post. „Eu le-am spus că aici e pe punctul să se petreacă ceva urât. Dar ei cred că aveau alte treburi, să acopere urmele diversiunii de la Revoluţie, probabil”, spune Suciu.
20 martie 1990. Dimineaţa. Peste 15.000 de maghiari s-au strâns în centrul oraşului „pentru că Kincses a fost debarcat”. Ziua care a urmat e deja o tristă istorie: 5 morţi şi 278 de răniţi, în urma bătăii generale ce a urmat.
„Românii s-au simţit abandonaţi. S-au dus la Iliescu, şi cum s-au dus, aşa s-au întors.“, DORIN SUCIU, realizator TV
EFECTE
După cele petrecute în urmă cu 20 de ani, oraşul a decăzut economic şi multe familii mixte s-au separat, spun cei doi realizatori TV prezenţi la conflictele de atunci
Pentru cum s-au confruntat cele două tabere pe 20 martie, o analogie e destul de elocventă: „Conrad Lawrence po vesteşte de o experienţă: doi dulăi au fost despărţiţi de un gard. Băi, şi ce-au făcut, au lătrat, s-au agitat, au rânjit, au sărit cu labele pe gardul de sârmă. Până când au dat de capul gardului şi s-au văzut faţă în faţă şi au zbughit-o care încotro. Nu trebuie să ne mire că există astfel de manifestări, aşa cum nu ne putem mira că pe 20 martie totul s-a întâmplat în spatele a câţiva poliţişti, care se ţineau de mână”, spune Dorin Suciu.
Pe 20 martie, acesta a filmat cum 15.000 de maghiari au sosit să protesteze în centrul oraşului. De cealaltă parte, câteva mii de români. Spre seară au venit şi ţăranii din Valea Gurghiului. „Ei cred că au venit să se lupte cu duşmanul ancestral, cu ungurii de la 1848! Dar nici nu trebuia să fie chemaţi. Că oamenii vorbeau oricum prin telefoane, aveau copii la şcoală aici. Dar să nu credeţi că maghiarii au fost dezarmaţi! Ambele tabere erau înarmate”, spune Dorin Suciu.
Românii şi maghiarii s-au înghiontit ore întregi. „Până când unul dintre poliţiştii ăia obosiţi a dat drumul la cordon. Şi s-au trezit «dulăii» faţă în faţă. Românii au intrat, din inerţie, în masa de maghiari, ăştia s-au dat în spate. Nu cred că era cu intenţie, dar au luat-o ca un atac şi i-au bătut pe români de le-a sunat apa în cap!”. Teorii cu servicii secrete
O parte tristă spune Suciu, este că, în Hotelul Grand, se aflau artişti populari cazaţi care au fost agresaţi, în haosul ce s-a instaurat ore întregi prin oraş. „Iar la toată treaba, armata a fost de rahat! Nu au făcut ce trebuia!”, încheie Suciu rememorarea acelei zile.
Cauzele celor petrecute în acel martie 1990 sunt şi astăzi subiect de speculaţie în ambele tabere care au participat la conflict. Din punct de vedere social, la o analiză scurtă, realizatorul TV Dorin Suciu a identificat mai mulţi factori. „Istoria asta este rezultanta erorilor care ar fi putut fi evitate. Există teoria cu Securitatea care a instrumentat totul. Dar eu cred că, de fapt, în principal, autorităţile nu au fost informate cum trebuie, că nu s-a dezamorsat acest conflict” , spune Suciu.
Regizorul maghiar Miholcsa Gyula, realizatorul unui documentar de 12 ore, finanţat de Fundaţia Bernady, are o altă ver siune. Când îşi descrie filmul vorbeşte despre cum au fost agresaţi maghiarii până la momentul 20 martie. „Ei au ieşit în stradă pentru drepturile lor”, spune acesta. Luate pas cu pas, evenimentele prezentate de Miholcsa susţin ideea că maghiarii au fost provocaţi în repetate rânduri de românii care nu voiau drepturi pentru minorităţi.
DESPRE EVENTUALE PROVOCĂRI
„Oraşul a decăzut”
Miholcsa Gyula a realizat un film documentar din imagini rătăcite până acum în diverse redacţii maghiare ori primite de la amatori. Filmul său arată o versiune în care maghiarii au fost provocaţi la violenţe în urma protestelor pentru şcoli separate.
„Bătaia efectivă a început pe 16, după ce la Farmacia din cartierul «Tudor» s-a întâmplat ceea ce multora azi li se pare că a fost o provocare”, povesteşte Miholcsa unul dintre cele mai cunoscute momente de tensiune.
Pe filmul lui Miholcsa apare cum, după ce s-au certat la farmacie, românii au mărşăluit prin tot oraşul. Şi un Trabant condus de un maghiar, cu soţia româncă alături, a intrat „din greşeală”, spune regizorul, între români.
De aici nu mai era cale de întoarcere. Scenele care au declanşat totul şi care, în opinia lui Miholcsa, sunt prea puţin mediatizate sunt cele de pe 19 martie, de la asediul filialei UDMR, în urma căruia liderul maghiar Kincses Elod e forţat să-şi dea demisia. Filmul lui Miholcsa arată maşini cu ţărani din Hodac venind mândri cu bâte la sediul UDMR. Şi pe scriitorul Suto Andras în spital, cu faţa tumefiată după ce şi-a pierdut un ochi, lovit din mulţime.
Bătaia de pe 20
Data de 20 e surprinsă pas cu pas de regizorul maghiar. Maghiarii întâi au ieşit ca să protesteze pentru ce s-a întâmplat cu o zi înainte, spune Miholcsa. Pe seară, însă, se ajunsese deja la bătaie în toată regula.
„Întâi românii au intrat în maghiari, ăştia au fugit. Apoi s-au întors în piaţă maghiarii, după ei! Ăsta e momentul filmat de irlandez. Atacul a fost pe la 17.30. A fost doar prima bătaie. Atunci s-a strigat de la balcon către maghiari: «Nu vă lăsaţi, veniţi înapoi! Staţi aici şi apăraţi!»”.
„Bătaia cea mare” a fost însă după ora 22.00, după sosirea romilor şi a unor secui „care s-au strecurat” printre manifestanţi. Miholcsa a strâns imagini cu cocktailuri Molotv aruncate, război în toată regula. „Apoi nu mai sunt cadre”, zice Miholcsa. Apar însă câteva imagini cu unguri şi români bătuţi. Ultimii, după ce au fost luaţi prizonieri. Toţi plini de sânge, mai ceva decât Mihai Cofar.
„Cine a câştigat?”, se întreabă spre final regizorul. „Pe termen foarte scurt, au câştigat ungurii. Ei s-au strâns în piaţă şi-l aşteptau pe Iliescu. Dar aia era doar o bătălie. Pe termen lung însă, maghiarii au pierdut. Se zicea atunci că vor să rupă Ardealul. Da’ de unde? Ungurii voiau ca Liceul «Bolyai» să fie refăcut ca îna inte de 45 şi ca Facultatea de Medicină să aibă o secţie acolo. Şi, evident, să fie inscripţii bilingve, cum fusese înainte de Ceauşescu”, spune Miholcsa Gyula.
Tensiunea, crede el, a fost alimentată de presă şi de disputa asta că partea română nu voia ca Liceul „Bolyai” să redevină maghiar. „Parcă şi disputa asta a fost făcută special, ca şi cum fiecare parte ar fi fost ali mentată”, spune regizorul. După evenimente, oraşul s-a scindat în două. Familii mixte s-au despărţit. Miholcsa încheie: „O bătaie din asta a dus ca oamenii să fie nefericiţi şi ca oraşul să decadă economic. N-a fost nimic de câştigat”.
Citiţi mâine în EVZ
Copiii oraşului, despre „război”. Tinerii născuţi după conflicte încearcă să înţeleagă trecutul