Un sfert din autostrada Lugoj-Deva va costa 327 milioane euro

Proiectarea şi construcţia a circa 28 de kilometri din tronsonul de autostradă Lugoj-Deva a fost estimată la 1,38 miliarde de lei (327 milioane euro), reiese din anunţul de licitaţie publicat de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).

Acesta este cel de-al doilea anunţ de licitaţie publicat de companie referitor la construcţia autostrăzii de la Nădlac la Sibiu.

Termenul limită de depunere a ofertelor este 14 februarie, iar data estimată pentru semnarea contractului, 21 martie 2011.

Contractul va fi încheiat pe o perioadă de 54 de luni, din care pentru proiectarea şi execuţia lucrării sunt prevăzute 30 de luni de la data semnării contractului, iar 24 de luni este perioadă de notificare a defecţiunilor.

Tronsonul Lugoj-Deva, cu o lungime de 99,5 km, este parte a unui bridge-project. Valoarea totală a tronsonului este estimată la 1,025 miliarde de euro, conform datelor anunţate recent de ministrul transporturilor, Anca Boagiu.

Standardul de cost depăşit Conform unor proiecte privind standardele de cost, lansate în dezbatere publică de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, costurile pentru construcţia unui km de autostradă în zonă de munte au fost estimate la 6,1 milioane euro, fără TVA, în zona de deal la 5,05 milioane de euro, iar în zonă de şes 3,86 milioane de euro.

Dacă compăram valoarea estimată pentru cei 27,4 km de autostadă se observă că aceasta depăşeşte chiar şi standardul de cost pentru zona de munte.

Totuşi, în standardul de cost nu sunt prevăzute cheltuielile pentru poduri, tunele, viaducte şi nici drumurile de legătură. 

Dacă împărţim valoarea estimată a contractului la cei 27,4 km de autostradă, reiese un cost pe kilometru de 40,83 milioane de lei, fără TVA (9,63 milioane de euro - la un curs de 4,24 lei/euro, curs mediu prognozat de Comisia Naţională de Prognoză pentru anul viitor).

Astfel, acesta este de 1,5 mai mare decât standardul de cost pentru un km în zonă de munte şi de aproape două ori mai mare decât un km de autostradă în zonă de deal.

Condiţii dure pentru ofertanţi

Şi la acest anunţ de licitaţie, ofertanţilor li se impun condiţii de participare atât tehnice, cât şi economice şi financiare, greu de îndeplinit de către firmele româneşti.

De exemplu, media cifrei de afaceri pe ultimii trei ani (2007, 2008, 2009) trebuie să fie de minimum 850 milioane de lei.

Această condiţie nu poate fi îndeplinită de majoritatea "regilor asfaltului". Totuşi acestora li se oferă posibilitatea să se asocieze pentru a participa la licitaţie. Criteriul de atribuire al contractului va fi oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic în funcţie de două criterii: preţul ofertei va depinde în proporţie de 30%, iar propunerea tehnică 70%.

Construcţia secţiunii coridorului IV paneuropean la nivel de autostradă pe teritoriul României, de la Nădlac la Constanţa, cu o lungime de 857 de kilometri, va costa 8,58 miliarde de euro.