Satul Geamăna, cândva o așezare liniștită în inima Munților Apuseni, a dispărut încet sub valul de steril provenit de la mina de cupru Roșia Poieni. Povestea scufundării sale este legată direct de ambiția lui Nicolae Ceaușescu de a transforma România într-o putere industrială.
În 1977, liderul comunist a decis să deschidă exploatarea de cupru de la Roșia Poieni, pe atunci cea mai mare din Europa. Această decizie a avut consecințe devastatoare pentru satele din jur, în special pentru Geamăna.
Ambiția lui Nicolae Ceaușescu a avut consecințe grave
Sterilul rezultat din extragerea minereului s-a revărsat încet peste satul Geamăna. De-a lungul anilor, deșeurile toxice au acoperit casele, școala, biserica și cimitirul, înghițindu-le unul câte unul. Astăzi, doar turla bisericii mai este vizibilă, ieșind dintr-un lac de steril ce acoperă o suprafață de 130 de hectare.
Locuitorii satului au fost obligați să-și părăsească locuințele, deoarece sterilul a acoperit totul în cale. Cei care au rămas au fost nevoiți să se mute din ce în ce mai departe, pe măsură ce satul lor dispărea sub masa toxică.
După 1986, majoritatea locuitorilor din Geamăna au fost relocați. Aproximativ 1.000 de persoane și-au părăsit casele, fiind obligate să își refacă viețile în alte locuri. Sterilul continuă să se acumuleze, acoperind din ce în ce mai mult teren, iar Geamăna este acum la o adâncime de 70-80 de metri sub această mare de deșeuri.
Fostii locuitori ai satului Geamăna s-au întâlnit din nou, la marginea iazului de steril care a înghițit satul lor. Prima reuniune a avut loc în 2018, iar a doua în 2023. Acești oameni nu au uitat locurile natale, deși acum sunt ascunse sub tone de steril toxic.
Întâlnirea a fost organizată de Eugen Nicoară, fost locuitor al Geamănei, care acum locuiește în comuna Bucium. El, împreună cu familia, a fost nevoit să-și părăsească casa în 1989. „Tata nu a vrut să plece până când nu a intrat apa în casă“, a spus Eugen, rememorând momentul plecării.
Cei câțiva zeci de oameni care au participat la eveniment s-au adunat lângă iaz. Au povestit despre vremurile de odinioară, s-au rugat și au mâncat balmoș, mâncarea tradițională a moților. La eveniment au fost prezenți și reprezentanții Primăriei Lupșa.
Un moment emoționant al întâlnirii a fost prezența profesorului Ioan Dumitraș. Acesta a scris o monografie a satului Geamăna. „Am trăit și am copilărit aici. Am plecat din Geamăna când aveam 14 ani. Preocuparea despre satul în care am crescut a fost întotdeauna în mintea și în inima mea“, a mărturisit el.
Satul Geamăna, un simbol al industrializării forțate
El a scris despre istoria satului, pornind de la răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan, până la Revoluția de la 1848 și Primul Război Mondial. Viața satului este descrisă în detalii care surprind evenimente aparent banale, dar pline de semnificație.
În prezent, doar 15 oameni mai locuiesc în casele răsfirate din jurul iazului de steril. Pentru foștii locuitori, revenirea la Geamăna este o experiență dureroasă. „Pentru noi este foarte greu să revenim aici, în locurile unde am crescut“, a spus unul dintre participanți.
Accesul către Geamăna este dificil. Drumurile nu sunt marcate, iar călătorii trebuie să se bazeze pe localnici pentru a-i ghida. Cei care doresc să ajungă la fosta locație a satului trebuie să urmeze un traseu complicat din comuna Lupșa spre satul Hădărău, de unde doar cunoscătorii locului pot oferi indicații.
Povestea satului Geamăna este una tragică. Soarta satului reflectă consecințele devastatoare ale politicilor de industrializare forțată din perioada comunistă. Sub regimul lui Nicolae Ceaușescu, dorința de a exploata resursele naturale ale țării a avut prioritate absolută, indiferent de costurile umane sau de mediu. Zeci de sate din România au fost sacrificate în numele progresului industrial