Un ROMÂN l-a jefuit pe George Clooney. Ce a furat

Un român de 29 de ani a pătruns miercuri seară prin efracţie în vila actorului George Clooney de pe malul lacului Como, din Italia, dar a reuşit să fure numai o sticlă de vin, notează The Telegraph.

Presupusul hoţ, un român de 29 de ani, a găsit sticla de vin în grădina proprietăţii de lux, iar apoi a încercat să pătrundă cu forţa în vilă, dar a fost văzut de un membru al staffului actorului, care a chemat poliţia.

Imobilizat şi arestat

Când a sosit poliţia, bărbatul i-a ameninţat pe oamenii legii cu sticla, dar a fost imobilizat şi arestat, după care a fost transportat în oraşul Como şi acuzat de furt. Starul în vârstă de 52 de ani nu era în vila sa de pe malul lacului Como când s-a produs tentativa de furt,

Actorul şi regizorul american deţine Villa Oleandra din 2002 şi există zvonuri că aceasta va găzdui nunta sa cu Amal Alamuddin, avocata anglo-libaneză pentru drepturile omului cu care acesta este logodit. Nunta ar urma să aibă loc în septembrie, scrie The Telegraph.