Un român a încercat să treacă frontiera ilegal, fără documente de călătorie valabile. Acesta voia să ajungă în Serbia, unde de altfelse mutase de ceva timp, dar a fost prins, fără acte.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Naidaș au depistat un cetățean român care a încercat să treacă ilegal din România în Serbia, pe jos, pe la frontiera verde deoarece nu avea documente de călătorie valabile. În jurul orei 1,00, noaptea, bărbatul a fost găsit la 300 m de linia de frontieră.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că persoana în cauză este un cetățean român, în vârstă de 50 de ani și că avea la el un titlu de călătorie eliberat la autorităţile române consulare din Serbia, care îi permite doar întoarcerea în România şi pe care l-a folosit pentru a intra în ţară.
Bărbatul a declarat însă că el s-a stabilit în Serbia, a intrat în ţară în baza titlul de călătorie consular și că a recurs la această metodă deoarece dorea să se întoarcă în ţara vecină si nu a făcut demersurile necesare la autorităţile abilitate pentru obţinerea unor documente valabile care să ii permită ieșirea din țară.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.