Sâmbătă noapte, agenții de la Garda Civilă de la rezidența de vară a regelui Spaniei “au primit vizita” unui bărbat de cetățenie română care a sărit gardul.
Deși era beat, românul nu a întâmpinat nicio problemă pentru a sări gardul în curtea palatului, acolo unde familia regală își petrece vacanța de vară.
Agenții de pază l-au urmărit în permanență cu ajutorul sistemului viodeo, iar în momentul când l-au reținut, acesta a vrut să le dea o explicație, dar alcoolul consumat în exces l-a împiedicat, scrie B1.ro
„Știți unde vă aflați”, l-ar fi întrebat unul dintre agenții Gărzii Civile, la care bărbatul ar fi spus „Cred că… după uniforme sunteți polițiști”, potrivit Diario de Mallorca.
Acesta a stat o noapte în arestul Gărzii Civile, iar duminică a fost dus în fața judecătorilor, acuzat fiind de încălcarea ilegală a proprietății. Românul a reușit să obțină eliberarea și să fie cercetat în libertate.