Un șofer român a provocat, ieri, o adevărată tragedie pe șoseaua Egnatia, în apropiere de orașul Salonic, în nordul Greciei. Potrivit presei locale, TIR-ul condus de șoferul român circula cu viteză dinspre orașul Veria către Salonic. În jurul orei 10.30, autocamionul a lovit peste 30 de autoturisme, staționate într-o zonă cu restricții de circulație în care se efectuează lucrări pe carosabil.
TIR-ul și câteva dintre mașinile lovite au luat foc. Presa locală a transmis că în accident și-au pierdut viața două femei, cu vârste cuprinse între 50 și 65 de ani, și un bărbat de 50 de ani. Un al patrulea cadavru a fost găsit carbonizat. De asemenea, 24 de cetățeni au fost răniți. Ministerul Afacerilor Externe a confirmat că șoferul este român. Până aseară nu se descoperise niciun conațional de-al nostru printre victime. Şoferul vinovat, a cărei identitate nu a fost divulgată, ar fi fugit de la locul accidentului, dar a fost prins și reținut, după o oră, de polițiștii eleni, pe un câmp din apropiere. Preşedintele României, Traian Băsescu, a transmis un mesaj de condoleanțe: „Îmi exprim profunda îndurerare față de tragicul accident. Doresc să transmit sincere condoleanțe familiilor celor care șiau pierdut viața și să le doresc deplină însănătoșire persoanelor care au fost rănite”.