Un român de 32 de ani a fost condamnat azi la 15 luni de închisoare pentru furt în unul dintre cele mai scurte procese din istorie.
Tribunalul corecţional din Verviers (Belgia) a dat sentinţa în numai 48 de secunde de la începutul procesului, potrivit România TV.
Românul împreună cu patru complici au pus la cale un furt într-o fabrică de carne din zona Stavelot-Malmedy Daunele au fost estimate la 3.000 de euro.
Un poliţist aflat în zona respectivă a auzit de furt şi a chemat întăriri pentru a urmări Opelul înmatriculat în România în care se aflau cei cinci suspecţi. Pentru oprirea maşinii au fost necesare câteva focuri de avertisment.
Cei cinci inculpaţi şi-au recunoscut fapta, spunând că erau în criză de bani şi au ales o societate la întâmplare pentru a fura.
Românul a fost condamnat la 15 luni de închisoare, iar cei patru complici au primit câte un an, cu suspendare, la finalul procesului care a durat mai puţin de un minut.