Românul Mugur Ciubăncan a cucerit nimile chinezoaicelor, cu muzica sa. Emigrat în China în urmă cu 11 ani, a înregistrat, recent, la cel mai mare post de televiziune din China, un spectacol programat să fie emis cu ocazia Festivalului Primăverii. Prezenţa sa în spectacol a atras şi atenţia presei din China, iar artistul român a făcut subiectul unui articol publicat de ziarul "China Daily".
Maramureşeanul Mugur Ciubăncan a emigrat în China când abia trecuse de 18 ani. Avea deja două albume înregistrate în România şi mai multe apariţi TV. Cum a început aventura românul în limba mandarină "Am urmat şcoala de arta din Bucureşti timp în care mi-am făcut câţiva prieteni chinezi", a povestit Mugur Ciubăncan pentru ziarul "China Daily". Prin intermediul acestora, a ajuns, în anul 2000, în China. Acolo a avut câteva spectacole. La unul dintre evenimente, printre spectatori s-a aflat şi primarul oraşului Dalian, Bo Xilai, care a rămas impresionat de tânărul artist român care cânta atât în mandarină, cât şi în română. "I-am dat unul dintre CD-urile mele, iar Bo m-a invitat să rămână în China pentru o perioadă mai lungă şi să particip la un festival tradiţional din Dalian". Au urmat înregistrările unui nou album şi apariţii la diferite emisiuni TV, însă, românul a trebuit să revină în ţară. Noii lui prieteni asiatici nu au uitat de el, iar Bo Xilai l-a invitat din nou în China, unde cariera românului a început să se contureze tot mai mult. După alte concerte şi emisiuni, artistul român l-a întâlnit pe fostul director al Beijing TV, Lu Xiaonan, care i-a spus că este un bun cântăreţ în limba chineză şi l-a invitat să participe la concursul "Cântece din ţara noastră" (Songs of our lands), dedicat soliştilor străini care interpretau melodii chinezeşti. Aproape 2.000 de cântăreţi străini din China, mulţi dintre ei cunoscuţi publicului din emisiuni TV şi concerte, s-au înscris şi ei la aceeaşi competiţie, o rampă de lansare în industria muzicală chinezească. Pentru concurs, Mugur Ciubăncan a ales melodia românească "Toamna", în timp ce organizatorii i-au dat o melodie, coloana sonoră a unui serial de televiziune despre viaţa la ţară. Chiar dacă a avut un cântec dificil, românul a câştigat medalia de aur. În ultimii ani, a fost invitat să cânte pentru preşedintele chinez, Hu Jintao, pentru premierul Wen Jiabao, şi la diferite evenimente oficiale ocazionate de vizitele demnitarilor români şi chinezi, fie la Bucureşti, fie la Beijing.
Fiind unul dintre puţinii români care locuiesc în China, Mugur Ciubăncan profită de fiecare ocazie pentru a vorbi chinezilor despre ţara sa. Artistul se consideră un ambasador cultural al României, iar în toamna anului trecut Ambasada României în China i-a decernat diploma „Român de succes”. <iframe width="620" height="415" src="http://www.youtube.com/embed/ZHnqQ8z2gI8" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>