Un profesor iubit a fost răpus fulgerător! Medicii nu l-au mai putut ajuta

Vasile Mih a fost directorul Colegiului Național „Dragoș Vodă” din Sighetu Marmației. A fost un profesor iubit și respectat de către elevi.

În urmă cu aproximativ zece zile, profesorul de fizică Vasile Mih a sunat la medicul de familie și i-a comunicat că are unele simptome specifice infecției cu noul coronavirus, că are frebă și dificulttate de a respira, și că ar vrea să meargă la spital, pentru un consult de specialitate.

După o evaluarea de specialitate, deși avea febră, profesorul Mih a fost trimis acasă, după ce i s-a prescris un tratament de specialitate, pentru o banală răceală, dar fără a i se recolta probe biologice pentru a vedea dacă este sau nu infectat cu noul coronavirus. Așa se face, mai spun surse oficiale, că după alte câteva zile, directorul Colegiului Național ”Dragoș Vodă” a început să se simtă tot mai rău și a mers din nou la spital, unde i s-a făcut un test, care a ieșit pozitiv.

Transferat la un spital Covid19

Profesorul Mih a fost transferat de la Sighetu Marmației, județul Maramureș, la Spitalul de Pneumoftiziologie din Baia Mare, pe data de 16 octombrie 2020. Starea lui de sănătate s-a agravat continuu iar medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva. Profesorul Mih a decedat, marți dimineața.

Cei care l-au cunoscut sunt șocați și spun că Vasile Mih nu avea alte boli asociate, fiind un om echilibrat și fost sportiv de performanță.

Vasile Mih a absolvit Facultatea de Fizică din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca. Acesta a obținut ulterior și titlul de doctor în fizică. A fost profesor de fizică începând cu anul 1995, ocupând postul de director al Grupului Școlar pentru Industrie mică și Servicii (ulterior devenit Liceul Tehnologic „Marmația”) între anii 2005-2010 și 2012-2014. În cursul anului 2017 a ocupat prin concurs postul de director al Colegiului Național „Dragoș-Vodă” din Sighetu Marmației, funcție pe care a deținut-o până în prezent.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş îşi exprimă adâncul regret pentru trecerea în eternitate a reputatului profesor de fizică VASILE MIH, Director al Colegiului Naţional „Dragoş Vodă” Sighetu Marmaţiei. „A fost un dascăl de excepţie, iubit şi respectat de toţi cei care l-au cunoscut, cu o prestigioasă carieră didactică, a cărui viaţă şi activitate reprezintă un imbold pentru noi toţi, mai ales în momente de cumpănă. Ne rămân contribuţiile sale, tot ce a întreprins şi realizat pentru învăţământul maramureşean şi, nu în ultimul rând, spiritul său cartezian, care îi definea personalitatea”.