Un PLAYBOY DUR de DOROBANȚI, făcut SĂ PLÂNGĂ de fata care VINDE FLORI

Cine ar fi bănuit legătura secretă dintre un renumit Don Juan mioritic, care a frânt inimile mai multor vedete din showbizul românesc și frumoasa florăreasă pe care ați văzut-o vineri la X Factor. Pe Jennifer Botilă, exigentul jurat Ștefan Bănică a sărutat-o pe frunte

Fost Playboy de Dorobanți, Codin Maticiuc a revenit în atenţia publică în urmă cu doi ani, după ce a publicat un roman de ficţiune, parţial autobiografic, "Consumatorul de suflete".  Admiratoarele lui Codin s-au grăbit să achiziţioneze cartea, iar conţinutul i-a uimit până și pe scriitori cu experiență. Febra scrisului nu l-a părăsit nici acum pe cel numit cândva "Poponeţ". De curând, acesta a povestit în rânduri emoționante, pe site-ul femeide10.ro, întâlnirea cu o tânără pe care o știa de ceva vreme și a revăzut-o la televizor, când aceasta a urcat pe scena „X Factor”. 

„O știu de cincisprezece ani. Eram la facultate dar încă umblam prin barurile din jurul liceului cu alți ratați exact ca mine, care nu erau în stare încă să f… din facultate și își încercau proasta vrăjeală cu fetele de liceu. Când am văzut-o întâia dată, eram la Ficus, un bar strategic asezat aproape de liceu și de Sala Floreasca,  dar și cu vedere excelenta către două stații de autobuz , unde posibilele victime așteptau să plece sau veneau spre școală. Jucam pinball sau flipăr cum ii spuneam noi atunci, Terminator II – The Rise of The Machines, îmi amintesc de parcă era ieri. Abia vedeam bila de fumul din bar provocat de toți  băieții,  inclusiv de mine. Da, da, se fuma în interior, good times. Vrem o țară ca afara, dar să se fumeze înăuntru. Doamne, de când fumez!!”, a scris Codin Maticiuc.

Revederea l-a facut pe omul de afaceri să lăcrimeze nostalgic. „Weekendul trecut am revăzut-o pe fata cu flori pe scena X Factor la audiții. Era îmbrăcată la fel. A spus ca o cheama Jennifer și eu am crezut. A spus că a luat bacul și dă la Stomatologie, și eu am crezut. A spus că vinde flori si eu știam. Era aceeași, dar ținea în mână  un microfon în loc de buchetul cu flori. A-nceput să cânte într-o engleză foarte buna și cu cei mai triști ochi pe care i-am văzut vreodată. Ce cânta fata cu flori? Goo Goo Dolls – Iris. Ce altceva?!? Melodia sufletului meu. „And I don’t want the world to see me/ Cause I don’t think that they’d understand…”. Mi-au dat lacrimile dar degeaba mă veți întreba, n-am sa recunosc vreodată ca plâng ca prostul singur în casă, la Antena 1”, a adăugat el.

La 23 de ani are o figură și un suflet de copil, iar Jennifer Alexandra Botilă, una dintre puținele concurente care l-au făcut pe exigentul Ștefan Bănică să o sărute pe frunte și să-i ureze succes în continuare.