Sediul uriaş al Partidului Comunist bulgar, care are forma bizară a unui OZN, a fost deschis timp de doar opt ani, înainte de a fi abandonat şi lăsat la voia intemperiilor în 1989.
Ulterior, mai mulţi politicieni bulgari au dorit restaurarea monumentului, însă costurile de peste 20 d emilioane de dolari sunt nejustificate, în opinia factorilor decidenţi de la Sofia, deşi uriaşa clădire ar putea atrage, cu timpul, un mare număr de turişti, conform Business Insider.
O istorie de 150 de ani
Istoria sediului Partidului Comunist bulgar, de pe Vârful Buzludja, este legată de viaţa conducătorului şi revoluţionarului bulgar Hagi Dimitar.
După o serie de activităţi revoluţionare şi comploturi regizate şi începute, de multe ori, de pe teritoriul de astăzi al României, conducătorii revoluţionari Stefan Caragea şi Hagi Dimitar, alături de o mare trupă de revoluţionari bulgari, au trecut Dunărea la Vardim, dinspre România către Bulgaria, la data de 5 iulie 1868.
Au urmat mai multe lupte din care trupele revoluţionare au ieşit învingătoare, după care a avut loc o bătălie sângeroasă între acestea şi armata otomană. Eroul naţional bulgar Stefan Caragea a fost rănit şi capturat, iar trupele sale au suferit o usturătoare înfrângere.
Din armata revoluţionară a rămas în viaţă şi necapturată doar o mână de oameni, printre care şi Hagi Dimitar, care s-au retras pe Vârful Buzludja din Munţii Balcani, unde au fost înfrânţi, în mod decisiv, pe data de 18 iulie 1868. Deşi a fost grav rănit, Hagi Dimitar a reuşit să fugă şi a murit după aproximativ o lună, pe muntele Kadrafill, la 3 km de satul Svezhen.
Întâlnire secretă pe muntele Buzludja
În 1891, revoluţionarii socialişti, printre care se afla şi Dimitar Blagoev, s-au întâlnit, în secret, pe muntele Buzludja şi au pus bazele Partidului Social-Democrat al Muncitorilor, un precursor al Partidului Comunist bulgar, conform thebohemianblog.com.
În amintirea lui Dimitar Blagoev, a lui Hagi Dimitar şi a revoluţionarilor bulgari, oficialii comunişti au hotărât construirea uriaşei clădiri care urma să devină sediul Partidului Comunist bulgar. Lucrările au durat şapte ani, iar construcţia a fost inaugurată în 1981, într-un moment cheie, la 1.300 de ani de la fondarea statului bulgar.
GALERIA FOTO de mai sus conţine o serie de imagini fascinante care ne arată una dintre cele mai mari şi ciudate construcţii comuniste din Bulgaria.