Portalul turistic TripAdvisor a desemnat, pe baza votului a milioane de utilizatori, cea mai bună destinaţie turistică din lume. Titlul a fost adjudecat de oraşul Cape Town, din Africa de Sud. Vă prezentăm primele cinci locuri din Topul celor mai bune destinaţii turistice din lume.
Locul 1. Cape Town, South Africa
Aflat în sudul continentului african, Cape Town îşi încântă vizitatorii cu peisaje marine extraordinare, trasee montane şi rezervaţii naturale sălbatice. În plus, turiştii pot vizita şi locul de pe Insula Robben unde Nelson Mandela a fost închis timp de 27 de ani.
Locul 2. Sydney, Australia
Indiferent dacă preferați turismul cultural sau sunteţi adepţii vacaţelor relaxate, la plajă, e imposibil să nu vă îndrăgostiţi de Sydney, spun cei care au vizitat oraşul australian. Odată ajunşi la Sydney, urcaţi pe Harbour Bridge şi admiraţi apoi panorama 360 de grade asupra oraşului. Şi să nu plecaţi cumva din Sydney, fără a merge la parcul Zoo Tarongo, pentru a-i mângâia pe drăgălaşii urşi koala.
Locul 3. Machu Picchu, Peru
Datând din anii 1.400, Machu Machu Picchu este una dintre cele mai vizitate obiective turistice din Peru. Pentru a ajunge la minunea arhitecturală ascunsă în inima junglei amazoniene, puteţi lua trenul de la Cusco sau, dacă sunteţi amatori de călătorii aventuroase, puteţi alege un traseu pe care să-l parcurgeţi pe jos.
Locul 4. Paris, Franţa
Oricine ajunge pentru prima dată în capitala Franţei va fi mai mult ca sigur tentat, în primul rând, "să bifeze" obiectivele turistice celebre, cum ar fi Muzeul Luvru, Turnul Eiffel sau Catedrala Notre Dame. Însă, ar trebui să vă faceţi timp şi pentru o plimbare pe marile bulevarde ale Parisului, pentru un mic dejun într-unul dintre numeroasele bistrouri sau cafenele din oraș sau pentru o mini-sesiune de shopping.
- Destinațiile ideale pentru o vacanță cu familia. VEZI top 10 oraşe din Europa
- Vacanță de 5 stele. VEZI unde se află cele mai elegante 10 hoteluri din lume
- Top 10 locuri din lume pe care ar trebui să le vezi în 2012