Mărturisesc că mă hotărâsem să nu mai votez. Știu că nu asta este soluția, dimpotrivă, Emmanuel Macron a ajuns președintele Franței, pentru că s-au prezentat la urne numai 30% dintre votanți și, deci, s-au mobilizat numai susținătorii înfocați ai ciudatului de la Elysées. Pur și simplu m-am săturat să aleg “răul cel mai mic”. Politicienii de azi sunt toți o apă-și-un-pământ, analfabeți puși pe căpătuială, hotărâți să se perpetueze la putere cu orice chip, prin orice mijloace. Nu mai au doctrină, nu mai au programe, au un singur scop: să nu plece de la masa unde se înfruptă pe spinarea românilor plătitori de impozite. “Alianța” celor două partide, PSD-PNL, care s-au bălăcărit, înjurat în toate felurile până mai ieri, este dovada că politicienilor nu le mai pasă de cetățeni și îi consideră doar un instrument, deocamdată, necesar în așa zisa “democrație” pentru a-și atinge scopul: “administrarea” bugetului. Singurul lor scop: “să-i prostim pe proști!”.
Până joi, eram convins că niciunul dintre candidați nu va reuși să mă scoată din casă pe 9 iunie. Pentru Parlamentul European, pe care îl cunosc din proprie experiență, poate aș fi votat candidații AUR, deși știu că nu vor putea crea o majoritate care să aibă un cuvânt de spus și să încerce să schimbe ceva împreună cu ceilalți suveraniști europeni. Parlamentul European este o instituție fără putere: nu face legi, nu poate concedia Comisia- Guvernul, deci e castrat, fără dinți, o imagine, o iluzie.
Dar pe cine să alegi la primăria Bucureștilor: pe autistul invizibil Plicușor Ban, care și-a bătut joc de noi 4 ani de zile sau pe șmenarul de Ferentari Piedone, care se mândrește că n-are școală și și-a angajat rudele la primărie? Candidatul AUR, care are experiență deși e foarte tânăr, e complet necunoscut și echipa partidului nu îl ajută cu nimic, îl împinge în față pe George Simion în toate clipurile de parcă el ar fi propus și pentru primărie.
Despre candidatul “alianței” Cătălin Cîrstoiu, nu știam decât că este un chirurg, manager de spital, care vrea să intre în politică. Nici nu fusese bine “lansat”, când a izbucnit scandalul cu “incompatibilitatea”. Nu m-am mirat. Românul are o ură viscerală împotriva medicilor pentru că “sunt bogați”, nu îl interesează că doctorii s-au îmbogățit muncind enorm, până nu se îmbolnăvește și e în stare să cheltuiască o avere pentru a fi bine îngrijit sau pentru a-i fi salvată viața. În cazul chirurgilor, puterea asupra vieții pacienților este cu atât mai mare: la fiecare intervenție chirugicală medicul are în spatele umărului drept un Înger iar în spatele celuilalt Moartea. Pentru a lupta împotriva morții se înarmează cu ani de zile de studiu, ore și ore de practică. Chirurgii de talia domnului Cătălin Cîrstoiu nu mai au viață personală, munca este viața lor. Cu atât mai dezgustători sunt toți cei care l-au ștampilat zeflemitor cu “doctor de genunchi”. E un elefantin, unul apărut nu se știe de unde cu cele patru pașapoarte ale lui, care repetă “sintagma” apăsat. El e primul care, nu peste multă vreme, din cauza obezității, îl vor lăsa genunchii și va avea nevoie de intervenția unui astfel de “doctor”!
Joi, Cătălin Cîrstoiu a fost invitat la podcastul Hai România! al Evenimentului Zilei, moderat de Dan Andronic si Robert Turcescu. Am fost curios și m-am uitat. A fost o discuție între prieteni și omul s-a destins și a povestit despre el, despre candidatură. Nu s-a plâns că “alianța” și-a luat aproape mâna de pe el, că nu are echipa de campanie, că se zvonește că va fi înlocuit la mai puțin de o lună de la lansare. Ascultându-l mi-a venit în minte, a câta oară oare?, un citat dintr-un articol, “Să ne închipuim că…”, scris de Mircea Eliade în 1934:
"Oricine se ridică în această țară a noastră, trebuie să fie murdărit de sus până jos. Mentalitatea politicii românești nu poate accepta oameni puri, oameni integri(…) Nu există niciun fel de jenă, în fața unor anumiți creatori, a unor oameni care și-au făcut, cel puțin la o anumită vârstă, dovada capacității lor. Poți ști cât de multe lucruri, poți descoperi cât de multe adevăruri, poți ajunge cât de sus în stima elitelor — nimeni nu reacționează, totuși, când ești terfelit, ești anulat sau calomniat (…) Mă întreb câteodată ce trebuie să faci în România ca să-ți poți convinge semenii că ai făcut într-adevăr ceva. Și că ar fi o infamie să fii atacat și murdărit… Cred că orice ai face, e inutil. Același noroi te așteaptă, ca și pe cel din urmă dintre tâlhari…”
Cătălin Cîrstoiu a povestit cum a vizitat primăriile, cum s-a documentat despre existența sau nu a unor soluții, programe, propuneri care ar putea scoate Bucureștii din starea mizeră în care se află. A povestit că a ajuns la concluzia că poate face ceva și atunci a acceptat să fie candidat din partea PSD-PNL. Nu a putut răspunde de ce “alianța” încearcă să se descotorosească de el printr-o metodă pe care am simțit-o și eu, demult, pe pielea mea: îți pun bețe în roate, te lasă singur, până te plictisești și pleci. PSD-ul e mare meșter în asta. Și după ce te aduc în stare să-ți dai demisia se spală pe mâini de orice răspundere: “A plecat fiindcă așa a dorit dumnealui!”
“Alianța” PSD-PNL l-a lăsat pe doctorul Cîrstoiu singur într-un vagon de metrou. Haideți bucureșteni să umplem noi vagonul și să-i fim alături! Avem nevoie de un astfel de primar!
P.S. Acum 40 de ani, pe vremea când engleza mea rudimentară mă împiedica să scriu un articol, dar nu mă împiedica să desenez, am făcut acest desen, care a apărut în The New York Times, în pagina editorială și e la fel de actual și azi în Evenimentul Zilei.
Desen Eugen Mihaescu sursa: arhiva autorului